conţinuturile paginilor

Vaccin împotriva COVID-19 și la copiii de 5-11 ani

Pfizer va solicita aprobarea utilizării vaccinului împotriva COVID-19 și la copiii de 5-11 ani. Până la finalul anului, va fi gata și un studiu privind vaccinarea cu Pfizer a bebelușilor

BioNTech Pfizer va solicita în următoarele săptămâni aprobarea pentru utilizarea vaccinului împotriva COVID-19 la copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Producția este deja pregătită, fiind nevoie doar ca datele studiilor să fie procesate, scrie biziday.ro.

De asemenea, compania are în lucru și un studiu pentru vaccinarea copiilor cu vârste între 6 luni și 5 ani. Practic, un vaccin care ar putea intra în schema inițială de vaccinare a copiilor mici.

Doi dintre directorii firmei de biotehnologie BioNTech au declarat într-un interviu pentru Der Spiegel că „În următoarele săptămâni vom prezenta autorităților rezultatele studiului nostru privind copiii de 5 – 11 ani din întreaga lume și vom solicita aprobarea vaccinului pentru această grupă de vârstă, inclusiv aici în Europa“.

Etapele finale de producție au fost deja ajustate pentru a îmbutelia o versiune cu doze mai mici a vaccinului Comirnaty, dezvoltat împreună cu Pfizer, special pentru copii. În prezent, serul este aprobat doar pentru adulți și pentru copii cu vârsta peste 12 ani.

Potrivit BioNTech Pfizer, rezultatele studiului sunt disponibile și trebuie doar procesate și trimise autorităților. Până la sfârșitul anului, sunt așteptate și datele studiului privind copiii mai mici, cu vârsta de peste șase luni.

Leave a Reply

Optimized by Optimole