conţinuturile paginilor

Calendarul de înscriere în grădiniță a fost publicat

Calendarul de înscriere în grădinițe 2020 a fost publicat de Ministerul Educației, luni seară. Înscrierile încep pe 8 iunie, iar reînscrierile pe 25 mai.

Ministerul Educației nu a precizat nimic cu privire la obligativitatea grupei mari de grădiniță. Care trebuie să funcționeze din toamnă, potrivit legii în vigoare.

Înscrierile la grădiniță 2020 debutează cu reînscrierea copiilor care urmează deja învățământul preșcolar.

Părinții copiilor care acum sunt grupa mică sau grupa mijlocie îi pot reînscrie pe cei mici la grădiniță. Pentru a urma grupa următoare, în perioada 25 mai – 5 iunie.

Înscrierea în grădiniță a copiilor care nu au mai urmat până acum învățământul preșcolar se va desfășura în trei etape:

Prima etapă are loc în perioada 8 iunie – 3 iulie, a II-a se desfășoară între 20 iulie – 10 august și a III-a se numește “Corecturi” și este programată în intervalul 11 – 31 august.

Ministerul Educației nu a precizat nimic cu privire la procedura concretă a înscrierilor. S-a limitat la a comunica datele de mai sus. Amintim că înscrierile la grădiniță, precum și cele la clasa pregătitoare au fost sistate. După ce guvernul a decis ca toate școlile și grădinițele din România să rămână închise de pe 11 martie 2020 pentru tot acest an școlar, în contextul pandemiei COVID-19.

Leave a Reply

Optimized by Optimole