conţinuturile paginilor

Concert extraordinar Alina Ciolcă și invitații săi

Alina Ciolcă & Band

Bilete la Teatrul Național și on-line, pe mystage.ro

”Întuneric și lumină: incursiuni în cântul vlah de-a nordul și de-a sudul Dunării”

3 februarie 2020, ora 20:00, Sala Pictură

„Întuneric și lumină : incursiuni în cântul vlah de-a nordul și de-a sudul Dunării” cu Alina Ciolcă și invitații săi, la Teatrul Național București.

Un concert conceptual de folclor reinterpretat „altfel”. Spectacolul va avea loc pe 3 Februarie 2020, la Sala Pictură a Teatrului Național București. 

Alina Ciolcă (voce), acompaniată de Adrian Chepa (percuție, bass, drâmbă) și Bogdan Bîngă (chitară electrică), (re)interpretează cântări tradiționale în diferite graiuri românești nord-dunărene.

Veți descoperi și cânturi în aromână, meglenoromână și istroromână.

Patrimoniu muzical al romanității orientale reunite și reconstituite, redate istoric sub conceptul generic  de „cânt vlah”.

O unitate în diversitate, relativ necunoscută publicului larg, dacă lăsăm deoparte abordările comerciale și de petrecere.

Alina Ciolcă îi va avea ca invitați pe: cunoscutul artist și cercetător Grigore Leșe,  Ansamblul de dansuri și cântece tradiționale megleno-române „Altona”, Cristian Chiriac (vocea trupei etno-rock Iarba Fiarelor), actrița Anca Constantin. 

Spectacolul va include și lansarea de videoclip a unei piese tradiționale de dragoste meglenoromâne intitulate „Chitu Mila” („Dragă Chitu” în daco-română).

Clipul a fost filmat în comuna Cerna (jud. Tulcea), unde trăiește singura comunitate compactă de meglenoromâni din țară. 

Repertoriul și punerea în scenă vor ilustra, cu variații de intensități și frecvențe, antiteze și tensiuni tematice revelate în folclorul vlah nord- și sud-dunărean. Transfigurări mai luminoase sau mai tenebroase, mereu complementare, ale sufletului omenesc, de la dragoste la gelozie, de la dor la înstrăinare, de la revoltă la împăcare. 

Acompaniamentul inedit și interpretarea vocală care preia, nealterate, elemente de cânt tradițional, vor spune vechi povești muzicale, păstrându-le culoarea regională. 

Dincolo de scopurile culturale, spectacolul  nu se dorește a fi unul elitist.

La intrarea în sala de concert nu e nevoie de inițiere teoretică,  ci doar de simțire și deschidere pentru o călătorie într-o lume aparte, plină de emoție.

Parteneri media : Radio Seven, Radio România Cultural, Sunete, The Romanian Journal, „Remix” (TVR3), Zile și nopți, Asociația Culturală Flower Power

Puteți achiziționa biletele de la Casa de bilete a Teatrului Național din București și on-line de pe mystage.ro, https://www.mystage.ro/bilete/Alina_Ciolca_%20_Band_-_Intuneric_si_lumina-2225?af=15/#/r=12828

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: