conţinuturile paginilor
E vina ta la Teatrul Național

Teatru și hip-hop la Teatrul Național București

Teatrul Național I.L.Caragiale din București a prezentat, de curând, în premieră, spectacolul „E vina ta!”

Scris și regizat de actorul Tomi Cristin, spectacolul ”E vina ta”, prezentat în premieră pe 22 februarie, la Teatrul Național București, îl are în centrul acțiunii pe Dinu (Silviu Mircescu).

Dinu este un cântăreț de hip-hop care, în urma unui incident cu arme de foc, ajunge la închisoare.

Infiat de la o centru de plasament de părinții săi, o celebră cântăreațăIasmin (Monica Davidescu) și primarul Lucian (Andrei Duban), Dinu este îndrăgostit de prietena partenerei sale de scenă –Iris (Teodora Calagiu), pe nume Vera (Cristiana Ioniță).

Unul dintre personaje este interpretat chiar de autorul textului și regizorul spectacolului – un preot (Tomi Cristin) care veghează asupra celui încarcerat.

Fisto (Marcelo S. Cobzariu), este gardianul închisorii, care are de rezolvat cu Dinu probleme mai vechi.

Sebi (Eduard Adam), prietenul de la centrul de plasament, dar și impresarul lui Dinu, are probleme cu drogurile, datorii la dealeri și este pasionat de armele de foc.

Textul piesei, scris de Tomi Cristin, s-a născut în cadrul „Atelierului de scriere dramatică” coordonat de Mimi Brănescu, scenarist și actor

E vina ta, Teatrul Național București, Cristiana Ioniță și Teodora Calagiu

Work-shop-ul a fost organizat în 2022 la Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”.

Alegându-şi subiectul, autorul s-a gândit în primul rând la un public tânăr. Şi nu doar la cei din „generaţia Zˮ, ci şi la părinţii lor, conflictele între generaţii constituind dintotdeauna un subiect generos pentru teatru şi literatură.

Am scris piesa ca o poveste despre dragoste, dragoste care, cu cât pare mai imposibilă, cu atât devine mai interesantă. Uneori ne zbatem, ne luptăm cu duhuri neștiute, ne pierdem în gânduri negative și acțiuni agresive și nu ne dăm seama că ceea ce căutăm e chiar lângă noi, că avem nevoie de atât de puțin ca să fim fericiți și că realizăm toate acestea târziu de tot. Prea târziu? Pentru cei care aleg să-și asume trecutul și să lupte, așa cum face Dinu, personajul principal, perspectivele care se deschid sunt nebănuite. Dar de ce uneori avem totul, dar nu ne dăm seama? Invit spectatorii să vizioneze acest spectacol și să descopere singuri răspunsurile. Și atunci înseamnă că scopul meu ca autor și ca regizor a fost atins” spune Tomi Cristin.

Amestecj de teatru şi concert de hip-hop, spectacolul pune în lumină calităţi actoriceşti şi muzicale şi reuneşte actori din diferite generaţii, doi dintre tinerii protagonişti fiind chiar nume recent cooptate în trupa TNB. Ilustrația muzicală este semnată de Tomi Cristin şi Rareș Varniote. Scenografia a fost creată de Daniel Vizitiu.

Următoarele reprezentaţii cu noul spectacol „E vina ta!” sunt programate în zilele de 9 şi 10 martie, de la ora 19.00

Puteți procura bilete, de pe website-ul TNB:

https://www.tnb.ro/ro/e-vina-ta

Leave a Reply

Optimized by Optimole