conţinuturile paginilor

Cum să fii un bun părinte

​​​Se spune că dacă un copil ar veni pe lume cu un manual de folosire, lucrurile ar fi mult mai simple. Din păcate, copiii nu vin pe lume cu instrucțiuni și, mai mult de atât, creșterea copiilor nu ține de copii, ține de părinți. Mulți părinți sunt de părere că ei sunt în regulă, fac totul cum trebuie, dar copiii sunt cei care au probleme și trebuie să se schimbe.
În realitate, lucrurile stau tocmai invers. Este foarte greu să fii un părinte calm și blând, dacă tu ai fost crescut într-un stil autoritar, ai fost pedepsit sau chiar bătut. Laura Markham, doctor în psihologie, spune că aproape toți am fost răniți în copilărie și aceste răni ne vor împiedica să ne creștem copiii așa cum am dori cu adevărat: ”Dacă există vreo situație în care ai fost traumatizat când erai copil, să fii sigur că același gen de situație te va face să suferi ca părinte și să-ți rănești, la rândul tău, copilul.”

​Cum trecem peste propria copilărie și peste modelele de parenting pe care le-am primit de la părinții noștri? Vestea rea e că nu e ușor. Vestea bună e că nu e imposibil.
Fii conștient! Află care sunt ”butoanele” care te fac să te enervezi. Observă ce te face să-ți pierzi cumpătul. De fiecare dată când copilul te enervează, nu face altceva decât să-ți arate cu degetul problemele nerezolvate din copilăria ta.
Oprește-te! Oricât ți-ar fi de greu să te oprești din țipat, atunci când ești nervos și când singurul lucru pe care ți-l dorești este să țipi și să te eliberezi de furie, OPREȘTE-TE! Pur și simplu, oprește-te și respiră. Dacă părinții tăi țipau la tine când greșeai, asta nu înseamnă că tu trebuie să repeți istoria.
Înțelege cum funcționează emoțiile! Așa cum spune Laura Markham, ”furia este un mesaj că ceva nu funcționează în viața noastră”. În plus, atunci când suntem nervoși, ajungem să facem sau să spunem lucruri pe care în mod normal nu le-am face sau spune niciodată. De aceea, trebuie să ne oprim, să așteptăm să ne calmăm și abia apoi să luăm o decizie.
Învață din copilăria ta! Nu putem schimba trecutul, iar dacă am avut o copilărie grea, nu avem cum să schimbăm acest lucru. Putem alege, în schimb, ce anume să păstrăm din ea și, mai mult decât atât, putem reanaliza lucrurile din perspectiva noastră de acum – de adulți, de părinți la rândul nostru. Dacă părinții au țipat la tine sau te-au bătut, nu înseamnă că ai fost un copil rău, ci că părinții tăi, la rândul lor, erau speriați și nu știau cum să reacționeze.
Relaxează-te și renunță la vinovăție! E greu să fii părintele care îți dorești să fii și de care copilul tău are nevoie. Dacă ai greșit, nu e un capăt de țară. Oricând o poți lua de la capăt. Și relaxează-te! E foarte important să eliberezi tot stresul pe care îl acumulezi zi de zi. Stabilește o rutină chiar pentru toată familia: ieșiți cu bicicletele, practicați yoga, mergeți la înot. Lucrurile făcute împreună sunt o bună ocazie de a vă conecta.

Leave a Reply

Optimized by Optimole
%d blogeri au apreciat: