conţinuturile paginilor

Pe 27 martie – TNB Zi de Sărbătoare a Teatrului

Pe 27 martie 2022, Sărbătoare a teatrului din lumea întreagă, la Teatrul Naţional din Bucureşti se conturează o zi de activitate susţinută pe scenele teatrului, dar şi în sălile de repetiţii unde se pregătesc premierele următoarelor luni.

Actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti din generaţii diferite vor fi pe scenă, în toate cele 6 săli aflate în interiorul teatrului, antrenaţi în spectacole din repertoriul curent dar şi în alte evenimente programate la această dată.

La Sala Ion Caramitru, de la ora 20.00, Dineu cu proşti de Francis Veber vă propune o comedie spumoasă, pe gustul tuturor, în regia lui Ion Caramitru, avându-i acum în rolurile principale pe Horaţiu Mălăele şi Mircea Rusu. Un spectacol record ca longevitate, unul dintre cele mai iubite şi mai urmărite titluri ale Teatrului Naţional din ultimul deceniu.

La Sala Studio, de la ora 19.00, Micul infern de Mircea Ștefănescu în regia lui Mircea Cornişteanu, o montare de mare succes, o comedie despre ”iadul conjugal”, așa cum numesc unii instituția matrimonială, . Un text la fel de actual azi, ca la data scrierii lui, în 1948.

La Sala Atelier, de la ora 20.00 – Anonimul veneţian, regizat de Ion Caramitru, spectacol longeviv, care a depăşit de curând 150 de reprezentaţii. O poveste de dragoste impresionantă. Un spectacol sensibil, profund, uneori ironic şi mereu emoţionant. Ea şi El îşi trăiesc dragostea dincolo de vreme, într-o Veneţie a muzicii şi a frumuseţii eterne.

La Sala Pictura, de la ora 19.30 se joacă Stupid Fucking Bird de Aaron Posner. Spectacol realizat în cadrul programului „Uși deschise pentru toți”, care îl aduce pe actorul Răzvan Oprea pentru prima dată la TNB în ipostaza de regizor. Un spectacol modern, provocator, exploziv, o abordare proaspătă a unui clasic al dramaturgiei universale, A.P. Cehov şi a uneia dintre cele mai cunoscute piese ale sale, Pescăruşul.

La Sala Mică, de la ora 19.00 – Fetița soldat de Mihaela Michailov, în regia tinerei Silvia Roman. Un spectacol al programului destinat tinerei generaţii de creatori de teatru (9G la TNB). O poveste pentru toate vârstele și toate timpurile, purtând cu ea parfumul copilăriei dintotdeauna. Lumea văzută prin ochii unei fetițe de 9 ani este plină de candoare și imprevizibilă ca o joacă serioasă de-a viața și moartea.

Teatrul Naţional din Bucureşti va fi prezent şi în mediul online, prin difuzarea conferinţei dramaturgului Matei Vişniec, cu titlul Teatru şi jurnalism (influenţe reciproce), susţinută în 2016, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”. Conferinţa va putea fi urmărită pe canalul de Youtube al TNB între orele 10.00 şi 22.00.

În dimineaţa şi pe parcursul zilei de 27 martie vor avea loc alte câteva manifestări coproduse sau doar găzduite de Teatrul Naţional.

De la ora 12.00, Foaier etaj I (Tapiserie), la Sala ”Ion Caramitru” va avea loc lansarea monografiei Viață și Teatru, Teatru și Viață, consacrată marelui actor Constantin Dinulescu, apărută la editura ”Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca. Autorul cărţii este jurnalistul şi scriitorul Ion Moldovan. Prezintă: criticii Irina Margareta Nistor și Ileana Lucaciu.

Publicul este invitat să descopere locuri mai puţin cunoscute în noile spaţii ale teatrului, generate după reconstrucţie şi remodelarea clădirii, şi să afle detalii inedite cu ocazia Tururilor ghidate, gratuite, programate de la orele 15.00 şi 17.00 (detalii aici).

De la ora 11.00, în Sala Studio, actorul Dan Puric, prezintă spectacolul-conferință, intitulat M-am întors, organizat de Agenția de impresariat SPECTACULIS”, care este şi un one man show în maniera specifică acestui actor.

La Sala Media, de la ora 11.00, va avea loc unul din îndrăgitele spectacole ale Teatrului Naţional pentru Copii Abracadabra, proiect coprodus împreună cu TNB de peste 20 de ani (mai exact 21, câţi va împlini în Duminica Floriilor!).

Spectacole susţinute de Magicianul Poveştilor, aşa cum îl cunosc copiii pe actorul Marian Râlea, împreună cu echipa sa. Duminică de duminică, uneori şi sâmbăta, cei mai mici dintre spectatorii TNB devin actori eroi de poveste. Teatru interactiv pentru copii cu vârste între 4 şi 10 ani.

Tot la Sala Media, de la ora 18.30, un spectacol independent găzduit de TNBCuvântul care mă însoțește – muzică şi poezie (din lirica lui Julian Gamentz), va fi susţinut în scop caritabil, de Irina Movilă, actriţa Teatrului Naţional, acompaniată de Andrei Cavassi cu violoncelul său.

Sumele încasate urmează a fi donate în beneficiul refugiaților ucrainieni.

În mesajul său pentru Ziua Mondială a Teatrului, Peter Sellars – cunoscutul regizor de teatru și operă, ne aminteşte că… „Este timpul pentru o profundă împrospătare a minților, a simțurilor, a imaginațiilor, a istoriilor și a viitorurilor noastre. E o lucrare care nu poate fi făcută în izolare, de către oameni care lucrează de unii singuri. E o lucrare care trebuie făcută împreună. Teatrul ne invită să facem asta împreună”. Mesajul integral va fi citit în faţa cortinei, la fiecare sală, înainte de începerea spectacolului.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole