conţinuturile paginilor

Evenimente pentru copii de 1 iunie

Dacă nu aţi stabilit încă unde veţi merge cu copiii de 1 iunie, găsiți în rândurile care urmează câteva ponturi de petrecere a timpului liber alături de cei mici.
1 iunie – Țara Poveștilor, în Parcul Sebastian
În perioada 1-3 iunie Parcul Sebastian va fi amenajat în spirit de sărbătoare, o sărbătoare a lor, a copiilor, cu ghirlande de baloane și umbreluțe colorate. Vor fi amplasate 4 corturi tematice, în cadrul cărora se vor desfășura o serie de ateliere de creație, facepainting, modelare baloane, desene cu cretă colorată pe asfalt, zonă educativă și zonă de jocuri și distracție, unde poveștile copilăriei vor fi recreate de copii prin improvizație și distracție. De asemenea, se vor desfășura și ateliere de șah pentru iubitorii acestui sport al minții. Animatori costumați în personaje de poveste, precum Spiderman, Batman, Elsa, Rapunzel, se vor plimba printre copii și se vor fotografia cu aceștia în spațiul special amenajat ca un studio foto.
Lumea copiilor în Sectorul 1, pe terasa Promenada Mall
Evenimentele se vor desfășura în intervalul orar 16:30 – 19:30 pe terasa mall-ului Promenada.
Copiii sunt invitați să participe la reprezentații de animație, teatru pentru copii, cântece și jocuri interactive, ateliere de modelare baloane și face painting.
Bun venit, copilărie!”, organizat în perioada 1 – 3 iunie la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Programul va debuta pe 1 iunie, la orele 10:00, cu premierea copiilor participanți la concursul și expoziția de artă „Satul… în inima copiilor de la oraș” și va continua cu concertul „Primăvară… tot  în floare!”, susținut de corul „Cantus” al Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu-Vâlcea, grup coordonat de profesorul Marian Stroe.
În aceeași zi va fi o nouă ediție a îndrăgitului concurs cu premii „De-a bușilea prin Muzeul Satului”.
Totodată, pe parcursul celor trei zile de eveniment vor fi ateliere de desen, modelaj în lut și păpuși, „Târgul copiilor” – târg de jucării, carte pentru copii și dulciuri de sezon, precum și expoziția fotografei Cristina Nichituș Roncea, „Chipuri de copii în Țara Minunilor””, anunţă organizatorii.
Sunny City îți Oferă Primul Permis de Circulație pe Drumurile Publice!
Pe 1 și 2 Iunie Sunny City așteaptă copiii de 4-12 ani să învețe într-un mod jucăuș cum să se deplaseze corect și în siguranță pe drumurile publice. Fie că vor îmbrăca uniformele de polițiști sau vor deveni pietoni și bicicliști, copiii vor învăța de la Sunny, cel mai simpatic dragon, cum să recunoască semnificația semnelor de circulație.
Evenimentul are loc în Sun Plaza la etajul 1, în perioada 1-2 iunie, în intervalul 16:00 – 20:00.
Participarea este complet gratuită iar înscrierile se fac la eveniment.
Maratonul de Mișcare în Familie
De 1 iunie, Secom® și Zeko, mascota inspirată de quokka, cel mai fericit animăluț din lume, invită copiii, părinții și bunicii să celebreze copilăria la un maraton de mișcare și distracție, care se va desfășura între orele 11:00 și 16:00, în parcul Parcul Alexandru Ioan Cuza (I.O.R.) din București.
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită sa uitați de toate grijile și să sărbătoriți Ziua Copilului alături de Nicu Alifantis.
Vor fi 16 cântece pe versurile poeților Tudor Arghezi, George Topârceanu, Nina Cassian, Geo Bogza,  Ion Nicolescu, Eduard Pamfil, Octavian Sava, Guillevic, Apollinaire, Zahu Pana, Sigurdur Sigurdsson, Harry Martinsson, ce se vor regăsi în 16 desene, extrase fiecare din câte unul din cele 16 cântece din concert.
Intrarea este liberă.
Țestoasele Ninja vin pentru prima dată în România, la ParkLake Shopping Center
În perioada 1-3 iunie, la ParkLake Shopping Center copiii mai mici sau mai mari sunt așteptați să le cunoască pe tinerele țestoase Ninja. Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael vin în premieră în România și vor petrece trei zile amuzante alături de clienții centrului comercial. În plus, jocuri video, face paiting, ateliere creative și o zonă foto specială completează distracția.
Parada țestoaselor Ninja și activități pentru copii în perioada 1 – 3 iunie, zilnic în intervalul orar 14:00 – 20:00, în ParkLake, copiii și părinții acestora sunt așteptați să se distreze la atelierele creative, dar și în zonele special amenajate pentru ei cu ocazia venirii țestoaselor Ninja. Astfel, participanții vor putea interacționa cu îndrăgitele personaje și vor putea pătrunde în universul acestora prin intermediul zonei Xbox și a zonei foto amenajate pentru ei, dar și prin participarea la activitățile tematice. La atelierele creative, cei mici vor putea realiza, folosind diverse materiale, propria mască, astfel încât să se asemene țestoaselor Ninja. în plus, vor învăța cum să realizeze o replică în miniatura a personajelor preferate folosind tehnica origami, vor decora baloane verzi în tematica evenimentului, cu ajutorul hârtiei creponate, și vor picta țestoase din lut pe care le vor lua acasă. Iar pentru copiii curajoși, care vor să fie asemeni personajelor preferate, se găsesc surprize destule la colțul de face painting.
Participare gratuită.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.