conţinuturile paginilor

Un nou proiect cu tematică cinematografică pentru liceeni

Cine Remember aduce un nou proiect cu tematică cinematografică pentru liceeni, despre locurile natale și culturale / Înscrieri până pe 15 martie

Proiectul Descoperirea lăcașelor culturale românești în viziunea liceenilor, organizat de fundația Cine Remember, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, își propune să creeze o legătură strânsă între elevi din diverse zone ale țării și între obiectivele cu valență culturală din regiunea în care locuiesc. Parcursul acestuia constă în adunarea, procesarea și discutarea materialelor foto-video, iar finalitatea este realizarea unui întreg, după conceptul propus de tineri, sub îndrumarea unor profesioniști din domeniu.

Fundația își propune astfel să implice elevii pentru realizarea unui filmuleț de 3-5 minute cu imagini / videoclipuri surprinse de ei la diversele obiective culturale regionale, respectiv locuri în care au locuit și s-au afirmat personalități de seamă ale țării noastre.

Desfășurare și organizare

Din cauza situației globale dificile, toată activitatea se desfășoară online în acest an.

Elevii se vor duce la monumentul istoric ales de ei, din zona lor, și vor face fotografii și/sau filmări (cu telefonul mobil; dacă un elev are cameră de fotografiat și/sau filmat, o poate folosi). Urmează ca materialul sa fie trimis către coordonatori, pentru a putea fi montat și sonorizat.

Vor fi și invitați speciali (profesioniști în arta cinematografică) la întâlnirile online cu participanții, pentru a-i îndruma cu informații precum: stagiile de realizare a unui film, cum se scrie un scenariu și alte elemente / etape din ansamblul de montaj video.

Când filmulețele vor fi finalizate, va avea loc o întâlnire finală – online – pentru feedback.

La urmă, aceste materiale foto-video vor fi stocate pe DVD-uri/Stick-uri USB și pe platforma online – www.cineremember.ro. DVD-uri/Stick-uri vor fi distribuite gratuit la toate unitățile de învățământ participante.

“Participarea efectivă la realizarea materialelor audio-vizuale le va dezvolta elevilor spontaneitatea, rapiditatea reacțiilor, dezvoltarea capacității de învățare și receptare a noilor informații prin tehnici cinematografice; va fi stimulat caracterul participativ, lucrul în echipă și, nu în ultimul rând, li se va oferi sprijin în depășirea blocajelor frecvent întâlnite în etapa adolescenței.

Totodată, prin acest proiect se va urmări motivarea elevilor de liceu de a-și dezvolta abordările interdisciplinare, dar și descoperirea pasiunii pentru fotografie și video. Prioritățile țărilor europene și, implicit ale țării noastre, se referă cu predilecție la educația tinerei generații.”, precizează organizatorii.

Înscriere

Înscrierea este gratuită. Fișa de înscriere este disponibilă aici. Aceasta trebuie completată și trimisă până pe 15 martie 2021 la adresa cine@cineremember.ro.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.