conţinuturile paginilor

Tur ghidat al expoziției @ Noiembrie Digital, Institutul Francez

Evenimente culturale au loc pe 15 Noiembrie (ora 17:00) și 25 Noiembrie (ora 19:00). în Atriumul Institutului Francez (bulevardul Dacia 77) cu respectarea măsurilor impuse de lege pentru prevenția răspândirii infecțiilor cu SARS–COV–2. Proiectul face parte din programul Atrium Artistic și e format dintr-un tur ghidat al expoziției împreună cu Valentin Popescu, fondatorul colectivului artistic #xpAR. Participarea este gratuită.

În jurul nostru există un întreg univers digital ascuns ochiului liber, iar Realitatea Augmentată este un vizor prin care îl putem descoperi. Împreună cu artiștii #xpAR puteți explora cum pot fi extinse capacitățile noastre omenești în spațiul informatic, unde putem înțelege automat mesajele codificate, unde putem extinde limitele unui tablou dincolo de ramă, unde imaginarul și realul se deosebesc din ce în ce mai greu.

Înscriere la adresa atrium.artistique@institutfrancais.ro (max. 17 persoane)
📱 La expoziție vom explora lucrările folosind aplicația we.AR, disponibilă pentru mobil și tabletă în App Store și Play Store.

Artiști:
– Andreea Ilisăi
– Cristina Pîrvu
– Cristina Ștefan
– Irina Mocanu
– Alex Bălăiță
– Bogdan Crivo
– Bogdan Benea
– Matei Monoranu
– Valentin Popescu

Eveniment în cadrul celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional al Culturilor Digitale „Novembre numérique”/Noiembrie Digital care se desfășoară pe cinci continente între 1 și 30 noiembrie.

xpAR este un colectiv artistic care explorează posibilitățile ascunde ale Realității Augmentate, coordonat de Valentin Popescu de la Interfața Umană cu ajutorul celor de la Skeptic Dog Animation Studio și Augmented Space Agency.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.