Oportunitate de dezvoltare a logicii și limbajului
Random Education, cea mai nouă oportunitate de dezvoltare a logicii și limbajului pentru copii.
Perioada de distanțare socială a fost dificilă pentru fiecare dintre noi, dar de departe cei mai afectați au fost copiii, care nu au avut posibilitatea să meargă la școală sau grădiniță și să interacționeze cu colegii și cu profesorii sau educatorii. În toată această perioadă, părinții și cadrele didactice au căutat cele mai bune soluții pentru a-și ține copiii ocupați și pentru a se asigura că se dezvoltă într-un mod corespunzător.
O soluție în acest sens a reușit să găsească Costin Nadolu, care a pus bazele unui site prietenos, accesibil tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, pentru ca aceștia să poate rezolva exerciții generate în mod aleatoriu, pentru a-și putea dezvolta limbajul, vocabularul și inteligența logică.
Utilizatorii site-ului au posibilitatea de a genera exerciții variate în mai multe domenii, respectiv: matematica (adunare, scădere, înmultire și împartire), operațiile fiind generate în funcție de vârsta copilului și de nivelul de dificultate, Limba Română (citire cuvinte și propozitii), caz în care cuvintele și propozițiile sunt alese ținând cont de nivelul de cunoștințe ale copilului și limba Engleză unde există și posibilitatea de a reda sunetul aferent cuvântului sau propoziției generate de platformă.
Despre Costin Nadolu și activitatea sa
Costin Nadolu este Project Manager într-o corporație. Ca studii este Economist, absolvind Academia de Studii Economice din București.
De 15 ani învață singur să creeze site-uri și de 2 ani aplicații, lucrând în acest timp și 2 ani ca freelancer, având în portofoliu peste 50 de site-uri pentru clienți din Europa și America.