conţinuturile paginilor

Ministerul Sănătății pregătește o campanie de testare în masă în școli

Ministerul Sănătății pregătește o strategie de testare pentru coronavirus în școli și un ghid de conduită pentru limitarea răspândirii COVID-19 odată ce vor fi redeschise o parte din instituțiile de învățământ, a anunțat la Digi24 secretarul de stat Andreea Moldovan, medic epidemiolog.

„Vom elabora în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) o strategie de testare în școli. De asemenea, elaborăm un ghid de conduită în școli, pentru că e foarte important ca școlile să știe ce au de făcut. Testarea cu antigen e raltiv simplă, are avantajul de timp rapid de execuție. Testările se vor face prin cabinetele școlare pe care ne vom axa pentru prelucrarea și interpretarea acestora”, a declarat Moldovan. Ea a adăugat că luni-marți ministerul va putea comunica și numărul de teste pe care-l va efectua în școli.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat la TVR că vor fi folosite teste rapide antigen în școli.

Acesta a spus că față de acest moment, acum 6 luni, când s-au redeschis școlile, în luna septembrie 2020, nu aveam teste rapide îmbunătățite și recunoscute oficial ca instrument de testare și nici vaccinare – două elemente care, în opinia sa, au contat în luarea deciziei de deschidere a școlilor pe 8 februarie după câteva scenarii.

Decizia este condiționată de cifrele pe care le vedem în fiecare zi și de evoluția lor. Există riscuri legate de deschiderea școlilor și în general de orice măsură de relaxare.

Există măsuri pe care le luăm și există sigur un calcul al riscurilor care merită asumate. Mai întâi de toate, noi credem că acesta este un risc care merită asumat. Sigur, în condițiile în care numărul cazurilor va rămâne unde este sau va scădea sau va crește foarte puțin.

Măsurile pe care le luăm sunt unele legate de testare și, peste weekend, colegii mei de la Ministerul Sănătățiivor lucra la un plan în legătură cu asta”, a spus Voiculescu.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: