conţinuturile paginilor

Fii prietenul copiilor din centrele de plasament!

Ei nu au familia aproape, iar personalul din centre este insuficient pentru a acoperi nevoile copiilor. Programul educațional Ajungem MARI caută voluntari pentru 2.200 de copii din Bucuresti și 24 de județe, voluntari care să dedice copiilor 3 ore pe săptămână în următorul an școlar.
„Voluntariatul la Ajungem Mari este una dintre cele mai frumoase experiențe. M-a ajutat să devin un om mai bun, să descopăr suflete pure și să dăruiesc cunoștințe, inspirație și iubire acolo unde lipsesc cel mai mult. Am învățat de la copii și de la colegii voluntari că fiecare gest contează și contribuie la viitorul lor.” Mariana, voluntar Ajungem MARI în Brașov
“Sunt aici pentru ei să îi ascult și să îi încurajez, să îi învăț cum să se poarte în lume. Pentru mine cea mai mare satisfacție ar fi să mă cheme peste ani la nunta lor și să îmi spună că sunt bine și fericiți.” – Cetin, voluntar Ajungem MARI în București.


Copiii invata mai usor de la voluntari pe care ii apreciaza si respecta si sunt incantati sa se simta, la randul lor, apreciati si respectati. Voluntarii merg saptamanal in centre si ii ajuta pe copii sa scrie si sa socoteasca, sa recupereze informatiile pe care nu le-au inteles la scoala, sa fie mai atenti si mai rabdatori, sa isi controleze emotiile. Ei devin pentru copii prieteni si modele de viata. 
“Important e sa vii cu inima deschisa, sa ii cunosti si sa ii accepti pe copii asa cum sunt. Abia dupa ce se creeaza o relatie, voluntarii isi pot seta obiective de invatare. Sunt copii sensibili si minunati, cu rani mari in suflet, iar dupa toate experientele triste prin care au trecut, ei isi doresc in primul rand acceptare si prietenie.” spune Iarina Taban, fondatoarea programului
Programul educational Ajungem MARI sprijina copiii pe termen lung, iar cu unii copii se lucreaza chiar de 5 ani, de la inceputul programului. Schimbarile se fac cu pasi mici si perseverenta. De aceea este nevoie de mai multi voluntari care sa se implice in fiecare comunitate. Vin mereu in centre alti copii care au trecut prin experiente greu de suportat. Centrele se inchid si copiii sunt mutati in casute sau apartamente de tip familial, iar voluntarii zambitori ii urmeaza, reprezentand un element de stabilitate in vietile lor.
Voluntarii participa la un training initial si sunt repartizati la centre in functie de abilitatile lor, nevoile copiilor, distanta fata de centru si de programul lor (in timpul saptamanii sau in weekend). Ei vor merge timp de 8 luni in echipe de 2 sau 3 voluntari la grupe de 3-6 copii pentru sedinte de recuperare sau pregatire scolara, ateliere de cunostinte generale si ateliere creative. Varsta minima pentru voluntariat este de 16 ani.
Programul se desfasoara in Bucuresti si 24 de judete – Arad, Arges, Bacau, Braila, Bihor, Botosani, Brasov, Buzau, Constanta, Cluj, Dambovita, Dolj, Galati, Gorj, Hunedoara, Iasi, Ilfov, Mures, Neamt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timis, Vrancea.
Termenul limita pentru inscriere este 20 august. Inscrierea se face prin completarea unui formular online.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.