conţinuturile paginilor

Festivalul Național de Teatru pentru Liceeni

În perioada 11-13 mai 2018, are loc Festivalul Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”.
​Festivalul „Jos Pălăria” aflat la ediția a XXI-a  aduce anul acesta în concurs 6 trupe de liceeni din ţară (Constanța, Iași, Panciu, Brașov, Roman și Focșani), precum şi 19 trupe din liceele bucureştene. Vor fi prezentate 25 spectacole cu adaptări după texte clasice şi moderne. Spectacolele înscrise în concurs se vor desfășura în Sala „Iosif Naghiu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București, în intervalul orar 10.00-18.30, cu intrare liberă pentru toți adolescenții. Din juriul acestei ediţii fac parte actrița și profesorul universitar Adriana Trandafir (președintele juriului), actrița Delia Seceleanu (Teatrul de Comedie), poeta şi criticul de teatru şi film Gabriela Hurezean. Coordonator: Loreta Popa.

Festivalul „Jos Pălăria”, inițiat de maestrul George Mihăiță, este primul festival național de teatru pentru liceeni lansat după Revoluția din 1989. Concursul are loc în cea mai nouă și modernă sală de teatru deschisă publicului bucureștean în 2017. Peste 250 de adolescenți, coordonați de 30 de profesori, vor urca pe scenă, fiind inspirați de textele dramaturgice scrise de autori români clasici şi contemporani, printre care Matei Vișniec, Ion Băieșu, Oscar Wilde, Moliere, Caragiale, Shakespeare, dar și Jerome Lawrence și Robert E. Lee, Elise Wilk, Ivan Vyrypaev, Lia Bugnar, Filip Columbeanu, Valeriu Butulescu, Jonathan Rand, Virgil Stoenescu, John Cariani, Stephen Chbosky, Alessandro Boffa, Cristopher Durang, W. Golding, Rosalind Wiseman și Tina Fey.
Conform tradiției, trupa care va câștiga Marele Premiu „Jos Pălăria” va fi invitată în cadrul Festivalului Comediei Românești FestCo, organizat de Teatrul de Comedie din București. O altă noutate este aceea că toți actorii din trupele invitate vor putea acorda, în urma notelor primite în concurs, un Premiu Special al spectatorilor-actori.
Duminică, 13 mai 2018, de la ora 12.00, în cadrul Galei „Salut, Adolescenţă!” se vor decerna premiile Festivalului de Teatru pentru Liceeni „JOS PĂLĂRIA” – ediţia XXI, premiile Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor” şi premiile „InstantAdolescenţa”, care se va desfășura în Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie, cu participarea extraordinară a unei trupe de adolescenți.

Leave a Reply

Optimized by Optimole
%d blogeri au apreciat: