conţinuturile paginilor

În școlile particulare, elevii vor putea beneficia de burse de performanță

Elevii care învață în școlile particulare vor putea beneficia de burse de performanță.

Așa prevede un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de către Ministerul Educației.

Proiectul urmărește modificarea și completarea completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

Articolul 82 alin. (1) din Legea Educației Naționale stipulează că elevii care învață în școlile de stat primesc burse de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social: „Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu și de burse de ajutor social”.

În nota de fundamentare care stă la baza modificării este menționat că elevii din învățământul particular nu sunt recompensați pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul competițiilor naționale și internaționale: „elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanţă, de burse de merit, de burse de studiu şi de burse de ajutor social, în timp ce rezultatele deosebite obținute de elevii din învățământul particular în cadrul competițiilor naționale și internaționale nu sunt recompensate”.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole