conţinuturile paginilor

Dialog online cu Radu Jude și Mehelli Modi

Vineri, 17 iulie, de la ora 20.00 va avea loc ultima sesiune a proiectului The Waiting Room, creat cu intenția de a vedea și a dezbate ce este mai bun în cinemaul documentar contemporan, organizat de One World România.

Invitații acestei întâlniri finale vor fi cineastul Radu Jude și Mehelli Modi, fondatorul companiei Second Run DVD.

Vom încerca să aflăm:

  • cum funcționează o companie de distribuție independentă și ambițioasă, care sunt criteriile de selecție a filmelor achiziționate,
  • care sunt principalele strategii și obstacole în impunerea unor filme de multe ori puțin cunoscute și promovate
  • care este relația directă cu cineaștii ale căror filme le reprezintă.

Dacă doriți să participați activ la aceasta, vă puteți conecta pe Zoom alături de noi accesând vineri, între orele 19.40 și 19.50, link-ul pe care îl vom publica în scurtă vreme.


Radu Jude nu mai are nevoie de prezentare: nu doar ca este unul dintre cei mai recunoscuți cineaști români pe plan internațional, dar este de asemenea de o versatilitate excepțională și de o curiozitate intelectuală care l-a facut să se aplece asupra unor aspecte mai puțin cunoscute ale istoriei naționale, de fiecare dată în moduri care revizitează arsenalul modernismului cinematografic.

Filmele lui provoacă dezbateri aprinse deoarece contestă narațiunile oficiale, iar ultimele doua producții ale sale, „Tipografic majuscul” și „Ieșirea trenurilor din gară” .

Mehelli Modi s-a născut într-o familie de cineaști din Bombay. A venit la Londra în anii ‘60 și și-a început cariera în industria muzicii. Prima lui dragoste era filmul, căruia i s-a dedicat în totalitate din 2005, cu ocazia fondării companiei de distribuție Second Run DVD.

Scopul acesteia este difuzarea la scară largă a unor filme de ficțiune și documentare din zone culturale și geografice cât mai diverse.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: