conţinuturile paginilor

Comportamentul agresiv la copiiI

În ultima vreme, tot mai mulţi psihologi sunt îngrijoraţi şi atrag atenţia asupra unui fenomen care afectează copiii de pretutindeni. Se numeşte ATCP (Angered Temper with Choleric Progression) şi este o tulburare de comportament care se manifestă în relaţiile cu cei din jur, adulţi şi copii de aceeaşi vârstă.
Această tulburare apare la copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani şi se manifestă printr-un nivel ridicat de neadaptare familială sau socială (agresivitate, nervozitate excesivă, timiditate, minciună, gelozie fraternală, șantaj emoțional la adresa celor din familie sau anturaj, somatizare corporală, limbaj lipsit de respect etc).
De asemenea, relațiile cu cei din jur sunt proaste, ajungându-se la violență verbală şi chiar fizică sau la neîncredere majoră în sine.
Aceste comportamente pot fi uşor recunoscute de către familie, profesori sau colegi, pentru că, aşa cum spuneam, afectează relațiile copilului cu cei din jur, dar şi performanța lui școlară și adaptarea la grup.


Sindromul ATCP, considerat noul fenomen al secolului în psihologia infantilă, s-a dezvoltat odată cu lipsa părintelui în viaţa copilului, prin separare şi neglijare.  Cum recunoaştem această tulburare şi ce simptome prezintă?
• Are comportament evitant, lipsă de contact emoțional cu ceilalți și cu sine;
• Manifestă comportament violent de tip bullying;
• Are tendințe de însingurare;
• Se refugiază în consum de tehnologie (internet, jocuri, rețele sociale, TV etc.);
• Își asumă prea multe responsabilități în raport cu vârsta;
• Are comportamente superioare față de ceilalți;
• Are spirit de opoziție ieșit din comun față de părinte sau autoritate;
• Manifestă agresivitate datorată percepției că ceilalți sunt amenințători;
• Este orientat spre activități și obiecte în detrimentul relațiilor
• Este închis în sine, necomunicativ;
• Nu are inițiative, nu își exprimă părerile personale;
• Are mereu nevoie de confirmări din partea adultului;
• Este lipsit de sentimentul valorii personale, se simte inferior;
• Deseori este în poziție de victimă;
• Are cerințe excesive către părinți (ex: cere să primească multe obiecte/jucării, cadouri de care nu are nevoie);
• Manifestă pasivitate, docilitate din cauza fricii de eșec;
• Este dornic să facă pe plac celorlalți, în detrimentul explorării independente;
• Vede lumea ca pe un loc periculos.
Este suficient ca un copil să manifeste 2-3 simptome dintre cele de mai sus pentru a fi suspect de sindrom ATCP.
Aceste simptome le găsiţi pe platforma dedicată tulburării, unde specialiştii vor acorda gratuit consultanţă părinţilor care au întrebări sau vor să se informeze.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.