conţinuturile paginilor

BOOKFEST JUNIOR, LA ROMEXPO

În perioada  24-28 mai 2017 are loc la Romexpo, Salonul Internaţional de Carte, BookFest aflat la  a –XII-a ediție  Anul acesta, țara invitată este Suedia.
BookFest a devenit deja o tradiție, fiind așteptat an de anură de cei care iubesc cartea. , În prima zi de Bookfest, vizitatorii au putut imbrățișa diferite roluri: au trecut peste timp retrăind perioada comunistă, au fost eroi, au avut misiuni de îndeplinit, au învățat cum să se hrănească sănătos, și-au făcut prieteni noi. Mulți dintre ei vor reveni la anul sau poate chiar mâine, fiindcă îi pasionează lectura. Citesc și în vacanță și în metrou, în drum spre școală sau serviciu. Sunt pasionați de carte, o pasiune nu foarte costisitoare, recunosc unii dintre ei.(chiar dacă merge vorba prin târg cum că prețurile cărților ar fi prea mari…față de alte distracții citadine, să fim serioși !)
Organizatorii au încercat să anime atmosfera cu evenimente diverse, de la dezbateri, workshop-uri şi expoziţii, până la proiecţii cinematografice, dar oferta de carte nu pare chiar  proaspătă, în ciuda celor trei patru titluri noi anunţate de edituri. Multe dintre cărțile nou-lansate sunt cărţi de specialitate, ştiinţifice, care nu se adresează publicului larg.
Vizitatorii privilegiaţi ai ediţiei din acest an a Salonului de Carte sunt, însă, copiii. Organizatorii le-au pregătit un Bookfest Junior special pentru ei, care grupează toate evenimentele la care cei mici sunt așteptați, atât la standurile celor peste 200 de edituri prezente, cât și la spațiul dedicat Bookfest Junior, de două ori mai mare decât în oricare din anii trecuți.
La Bookfest Junior 2017, au loc întâlniri cu autori și ilustratori, ateliere, proiecții și spectacole, multe premii și reduceri, cu evenimente concepute pentru copii şi adolescenţi.
Bookfest Junior 2017 este un prilej pentru copii să descopere lumea minunată a cărţilor. Vor fi lansate așteptate titluri pentru copii și adolescenți, vor fi organizate întâlniri cu autorii și ilustratorii cărților, în standurile editurilor, dar și în standul Bookfest Junior (pavilionul C1, balcon), vor avea loc nenumărate spectacole, proiecții de filme, ateliere de desenat şi povestit, de știință și experimente, plus 20 de activități interactive organizate de Ambasada Suediei la București în parteneriat cu eematico. De asemenea, vizitatorii sunt așteptați cu reduceri pornind de la 20% și ajungând și la peste 70% la toate cărţile pentru copii şi adolescenţi, precum şi multe alte surprize, cadouri şi tombole cu premii.
Şi, nu în ultimul rând, copiii pot participa la marele concurs al acestei ediţii: „Bookfest Junior te premiază pentru o vacanţă frumoasă“ , putând câștiga premii puse la dispoziție de organizatori.

Articol și foto de Mihaela Cazan-Asociația Culturală Flower Power.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.