conţinuturile paginilor

Aplicație de mobil ce promovează oferta universităților românești

A fost lansată prima aplicație de mobil ce promovează oferta universităților românești.

Aplicația de mobil StudyinRomania, ce promovează oferta educațională a universităților românești, a fost lansată, miercuri, de instituția care se ocupă de finanțarea învățământului superior, UEFISCDI. Aplicația se adresează deopotrivă tinerilor din străinătate, cât și celor din România, interesați să urmeze un program de studiu în universitățile din țară, potrivit unui comunicat de presă.

UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) precizează că aplicația – disponibilă pentru descărcare în magazinele online, atât pentru Android, cât și pentru iOS – este interconectată cu platforma StudyinRomania. Ea oferă informații pentru potențialii studenți care își doresc să studieze în România, dar și pentru cei care sunt deja studenți înscriși la universitățile românești, prin intermediul a două meniuri principale: I Want to Study in Romania (Vreau să studiez în România) și I am a Student in Romania (Sunt student în România). 

Aplicația de mobil ce promovează oferta universităților românești include date despre România, detalii cheie despre universitățile românești, respectiv centrele universitare și oferta educațională disponibilă, procesul de admitere, burse, viză și permis rezidență, drepturile și obligațiile studenților, organizații studențești disponibile în universități, voluntariat sau Programul Erasmus+. Utilizatorii pot să își seteze în aplicație subiecte de interes pentru care își doresc să primească notificări. Aplicația StudyinRomania este disponibilă în limba engleză și română, cu mențiunea că, momentan, anumite detalii despre universități sunt disponibile numai în engleză, întrucât conținutul este preluat din platforma StudyinRomania. 

Principalele obiective ale StudyinRomania constau în: 

  • atragerea de studenți internaționali, promovând astfel internaționalizarea educației, cât și creșterea diversității; 
  • creșterea vizibilității ofertei de studiu, dar și a condițiilor de trai și de lucru în România, prin transparentizare și promovarea facilităților oferite la nivel național;
  • creșterea participării tinerilor români din diverse medii la învățământ superior.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole