Prin proiectul Prima Respirație, un aparat nou de radiologie a ajuns la Spitalul Județean Slatina

Proiectul ”Prima respirație” a fost depus de Asociația Culturală Flower Power la sesiunea de finanțări a Fondului de Viață pentru nou-născuți lansată anul trecut de Fundația Vodafone.

Fondul Viață pentru Nou-Născuți este o linie de finanțare nerambursabilă care adresează problema mortalității infantile în România prin perspectiva accesului la servicii medicale pentru nou-născuții cu afecțiuni medicale severe.

Proiectul Prima respirație propunea finanțarea achiziționării unui aparat de radiologie mobil pentru secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență din Slatina.

Din statisticile publicate de Fundația Vodafone România, aflăm că:

  • România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii;
  • Doar în 14 orașe din țară, acolo unde există secții de nivel III, dotate cu aparatura necesară terapiei intensive, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată;
  • Bebelușii cu riscuri majore nu pot fi tratați în restul de  169 de secții și compartimente de neonatologie de nivel I și nivel II și trebuie transferați spre secțiile de nivel III. Pentru unii dintre ei, transferul înseamnă o întârziere a intervenției medicale și are consecințe fatale. Totodată, locurile din unitățile cu nivel III de competențe de îngrijire medicală în neonatologie sunt limitate și pot prelua cazurile doar în funcție de disponibilitate;
  • România alocă cel mai mic buget pentru sănătate comparativ cu orice altă țară din UE (5% din PIB, comparativ cu media de 9.8% a UE)
  • În România, la fiecare 7 ore un bebeluș pierde șansa la viață.

Fondul de Viață pentru nou-născuți susține proiecte de dotare și modernizare cu echipamente și aparatură medicale, inclusiv soluții de telemedicină, dar și renovări a spațiilor medicale pentru a crește capacitatea de stabilizare, diagnosticare tratament și transfer în condiții optime a non-născuților cu diferite afecțiuni medicale din secțiile și compartimentele de neonatologie și de terapie intensivă cu nivel de competență I și II.

Proiectul ”Prima respirație” prevede achiziționarea unui echipament, necesar activității de diagnosticare și urmărire în dinamică a aspectului radiologic pulmonar pentru nou-născuți.

Acest APARAT DE RADIOLOGIE DIGITAL MOBIL este un sistem digital mobil, cu generator de înaltă frecvență și tehnologie cu detector digital wireless, cu operare pe bază de baterie încorporată, programe automate de investigații, ansamblu tub RX cu anod rotativ. 

Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina a fost reabilitată și redimensionată de curând, dar aparatul de radiologie care este folosit în prezent acolo are peste 20 de ani vechime, nu prezintă claritate și acuratețe, este mai mult defect și din cauza uzurii ridicate, iar mentenanța nu mai este eficientă.”, ne spunea acum un an, d-na Lucia Alexe, medic la secția de neonatologie a spitalului.

Secția pe care o conduce reușește să trateze nou-născuții cu probleme grave, dar un aparat de radiologie este vital. ”Tocmai când ai nevoie urgentă să faci o radiografie, atunci poate că nu funcționează, iar până suni la UPU sau la terapia mare, ca să aducem un alt aparat mobil, durează

Anul acesta, visul medicilor s-a împlinit !

În luna aprilie, aparatul de radiologie mobil achiziționat de Asociația Culturală Flower Power, pe baza unui parteneriat cu Fundația Vodafone România și Consiliul Județean Olt, a ajuns la secția de neonatologie de la Spitalul de Urgență din Slatina.

După obținerea autorizațiilor de funcționare, acesta va putea începe să fie utilizat pentru inverstigațiile necesare micilor pacienții din Slatina și județul Olt care vor ajunge la Spitalul Județean Slatina.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: