Ziua internațională a basmului
Ce s-ar întâmpla cu frumoasele prințese capturate în ghearele zmeilor și cum și-ar mai dovedi prinții puterile supranaturale?
Unde ar mai fi loc de triumful binelui asupra răului ? Unde s-ar termina poveștile care te fac să visezi la o viață fericită până la adânci bătrâneți?
Generații de părinți și bunici și-au crescut copiii șoptindu-le seară de seară povești cu prinți și prințese, zâne bune și spiriduși. Basmul stimulează imaginația și încrederea că nu există nimic imposibil în lume.
Astăzi, basmul se bucură de o recunoaștere bine meritată nu numai în conștiința oamenilor, ci și în calendarul zilelor de sărbătoare. Ziua internațională a basmului este pe 26 februarie.
Basmele auzite și apoi citite la vârstă fragedă contribuie la dezvoltarea imaginației, a vocabularului, a abilităților sociale, pot lărgi perspectivele.
Lecturile copilăriei ne ajută să devenim mai inteligenți, să găsim mai rapid drumul spre succes, să argumentăm câștigător în viața de zi cu zi.