conţinuturile paginilor

Târgul Mărțișorului la Muzeul Național al Țăranului Român

{Mărțișor, Mărțișug sau Măr?, obicei de început de primăvară, semn protector pentru roadele pomilor și sănătatea vitelor, împotriva bolilor și a nenorocului – moneda de argint cu fir de lână roșie sau albă legată la mâna copiilor, mitologie țărănească.}

Preluat de lumea urbană la început de secol XX și devenit modă, purtat drept colier și podoaba, ținut la piept sau la mână, primit ca suvenir sau mai nou, cadou, mărțișorul supraviețuiește în diferite forme până în contemporaneitate, de la firul simplu răsucit în alb și roșu, până la mărțișorul virtual.

6 februarie – 1 martie 2020

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în perioada 26 februarie – 1 martie 2020, între orele 10.00 și 18.00, la Târgul Mărțișorului.

Evenimentul urmărește tradiția ultimelor târguri organizate de Muzeul Țăranului, oferind în continuare publicului posibilitatea de a se întâlni cu o ofertă bogată prin unicitatea și diversitatea mărțișoarelor.

În peisajul târgurilor bucureștene, Târgul Mărțișorului de la MNȚR pune valoare pe obiectul handmade și pe inovație, încurajând creativitatea în sfera artistică și meșteșugul capabil să fie reînnoit cu noi particularități care sa comunice prin expresivitate, imaginație, simț al umorului semnificațiile mai vechi sau mai noi ale mărțișorului.

Participanții invitați — studenți, artiști, meșteșugari — folosesc ca sursa de inspirație lumea și mitologia țărănească ori imaginează noi forme ale creativității urbane: de la obiectul manufacturat și reciclat, care folosește materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje și semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenționale.

Târgul își propune să aducă în atenția publicului cumpărător și alte categorii variate de mărțișoare, care trimit la o serie de revizitări ale trecutului recent: mărțișorul de oraș, mărțișorul rustic, mărțișorul croșetat sau tip goblen, mărțișorul tradițiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor optzeci, ca un contrapunct la creațiile ultimilor ani, în care principala expresie este cea a obiectului handmade.

La fel ca în anii trecuți, printre participanții la târgul de anul acesta se numără și școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar și sprijin pentru categorii defavorizate.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole