conţinuturile paginilor

Studenții pot primi granturi

Studenții pot primi granturi între 40.000 și 100.000 de euro prin Programul Innotech Student.

Noul program Innotech Student oferă posibilitatea studenților să beneficieze de granturi în valoare de până la 100.000 de euro pentru proiecte de antreprenoriat, a anunțat,  ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

„La sfârșitul acestui apel de proiecte, cele 5.000 de locuri de muncă și peste 900 de start-up-uri să prindă viața. Este un program ambițios. Vestea bună este că putem să avem o posibilă contractare de până la 150 de milioane de euro. În funcție de succesul pe care îl va avea acest program.

Cealaltă măsură, pentru tineri și studenți cu vârste între 16 și 29 de ani, să fie beneficiarii măsurilor compensatorii în ceea ce privește încadrarea în câmpul muncii. Apelul de proiecte presupune ca, pentru acele afaceri pe care le vom selecta, să putem acorda granturi între 40.000 de euro, până la 100.000 de euro”, a afirmat oficialul MFE.

Boloș a precizat că mai exista alte două forme de sprijin, respectiv subvenționarea locurilor de munca pe perioada implementării proiectelor și acordarea unor burse studențești pe perioada în care se desfășoară stagiul de practică și participarea la cursuri de întreprindere simulată.

Întregul apel de proiecte este astfel construit încât studenții să aibă șansa de a-și construi propria afacere și de a gândi pe termen lung viitorul lor. De felul în care ei vor ști să implementeze aceste planuri de afaceri pe care le întocmesc, depinde sustenabilitatea și viitorul nostru de mâine.

În România, avem înmatriculați peste 370.000 de studenți”, a spus Boloș.

Acesta a susținut că, până la definitivarea structurii noului program Innotech Student, au fost organizate sesiuni de dezbateri cu reprezentanții studenților.

Plafonul maxim este de 2 milioane de euro de solicitant. În acești 2 milioane de euro, aproximativ 300 de studenți vor intra în program. Vor primi antreprenoriat didactic, adică să învețe să devină antreprenori. Vor fi trimiși la practică, după ce fac aceste cursuri de pregătire și de practică își creează un plan de afaceri. După aceea vor primi o finanțare între 40.000 și 100.000 de euro. În funcție de numărul de locuri de muncă create.

Proiectul prevede finanțarea schemelor antreprenoriale ale studenților români din domenii inovatoare care aduc o valoare adăugată reală. Programul își propune să încurajeze studenții să își pună în practică viziunea, dar și spiritul antreprenorial.

Apelul de proiecte are o valoare totală de 20 de milioane de euro. Este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU). Vizează crearea unui număr de 4.875 de noi locuri de muncă.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.