conţinuturile paginilor

Spectacol de teatru pentru copii

Teatrul „Căluțul de mare” prezintă duminică, 13 decembrie, începând cu ora 11:00, spectacolul de teatru online „Punguța cu doi bani, pe pagina sa de facebook.

PUNGUȚA CU DOI BANI- după Ion Creangă
(durata spectacolului: 55 min.)
Regia şi scenariul: Cristian Mitescu  
Scenografia: Eugenia Tărăşescu Jianu 
Muzica: Dan Bălan
Coregrafia: Olimpia Iordache
Vârsta: 3 – 10 ani

In distribuție: Grațian Prisacariu, Claudia Brădescu, Tiberiu Roșu, Ion Ciolan

„Punguța cu doi bani” este un spectacol educativ, prin intermediul căruia copiii descoperă bine cunoscutul proverb „Ce ți-e nu-ți place, altuia nu-i face”.

O poveste tradițională și un joc actoricesc de excepție sunt îmbinate cu muzica special concepută pentru firul acțiunii și jocul păpușilor mânuite cu dexteritate de cei patru protagoniști.


Copiii se vor distra de minune urmărind povestea cu o morală clară, cu moșul ce avea un cocoș și baba o găină. Cocoșul, supărat că moșul tot îl bătea, că nu îi era de nici un folos, a plecat dezamăgit în lume. El trece printr-o grămadă de peripeții (cum ar fi când a fost aruncat în fântână, în cuptor …), totul pentru o punguță cu doi bani, găsită pe drum.


În final, ambițiosul cocoș îi aduce bătrânului său o grămadă de galbeni și multe animale, făcându-l extrem de bogat.„Așa e când ai avere, să știe oricine,
Vaci, găini, rațe și boi, se iau după tine.
Am scăpat de sărăcie, acum sunt bogat.
Cu o așa visterie pot fi și-mpărat”.

Leave a Reply

Optimized by Optimole