conţinuturile paginilor

Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor

După depășirea ratei de infectare de șase la mine nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, a anunțat ministrul Educației într-o conferință de presă comună cu Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății. Noile reguli pentru deschiderea școlilor prevăd aplicarea a două scenarii cu prag la rata de infectare 6/1.000 de locuitori.

DOCUMENT Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor. Ordinul comun a fost făcut public nesemnat. Cîmpeanu: Îl vom putea semna când CNSU va abilita cei doi miniștrii pentru asta.

  • Ministrul Sănătății despre testarea în școli: Elevii din clasa copilului care a fost diagnosticat pozitiv, să continue învățământul online timp de 14 zile / Se poate reveni începând cu ziua a opta prin testare antigen rapidă, în condițiile în care rezultatele acestor teste sunt negative
  • Laboratoarele școlare se redeschid pentru elevi. Se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupă, potrivit ordinului comun
  • Cele mai importante declarații:

Sorin Cîmpeanu:

“Scenariile stabilite sunt în cea mai mare parte cunoscute. Până la atingerea ratei de infectare de șase la mia de locuitori în localitate, toate creșele grădinițele și școlile vor funcționa cu prezență fizică. După depășirea ratei de infectare de șase la mie, rămân deschise creșele și grădinițele, toți elevii intră în online, cu o singură excepție: învățământul special.

După depășirea ratei de infectare de șase la mie nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale.

Ordinul comun va fi semnat doar atunci când cei doi miniștrii vor fi abilitați de către CNSU pentru semnarea ordinului comun.

Sunt precizate condiții care clarifică toate situațiile în care apare un caz de îmbolnăvire într-o grupă/clasă.”

Ioana Mihăilă:

“Măsurile de prevenție se mențin: discutăm despre distanțarea fizică, de aerisirea cvasi permanentă a spațiilor închise din școală, punând accent mai ales pe spațiile cu risc mare de transmitere. Discutăm de locurile de luat masa și de sălile de sport, de menținerea obligativității purtării măștii în spațiile din interior.

Am ajuns la un consens în ceea ce privește tipul de mască purtat. Am recomandat purtarea măștii de tip medical, pentru că este standardizată, dar am revenit și cu câteva precizări despre condițiile pe care măștile de tip textil trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi acceptate. Să fie adaptate feței și să fie să acopere corect nasul și bărbia. Am precizat că se interzic alte tipuri de dispozitive care sunt folosită uneori pe tip de mască.

Ordinul comun de ministru, consultat de Edupedu.ro în stadiu de document de lucru, prevedea marți următoarele măsuri:

  • Distanța între elevi rămâne cea de minimum 1 metru, sau maximum posibilă, acolo unde acel metru nu se poate realiza.
  • Școala trebuie să asigure permanent un stoc de rezervă de măști și materiale de protecție pentru elevi/studenți/personal.
  • Elevii și copiii de grădiniță cu probleme grave de sănătate, certificate medical, cu vârsta sub 12 ani pot fi scutiți de școală cu prezență fizică. La fel și cei cu vârsta mai mare de 12 ani, dacă sunt imunodeprimați.
  • Pentru aceștia, unitățile de învățământ nu mai sunt obligate să asigure școală online. Ordinul prevede următorul lucru: „conducerile unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional”.
  • A fost eliminată prevederea prin care personalul didactic aflat în grupe de risc putea desfășura activități didactice în sistem online, în baza unei adeverințe emise de medicul de medicina muncii sau de medicul curant.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole