conţinuturile paginilor
cei trei C

”Cei trei C – creator, carte, cititor” cofinanțat de AFCN

Fundația Romanian Business School în parteneriat cu Asociația Culturală Flower Power și Bibliotecile Județene din Olt, Teleorman și Giurgiu, anunță lansarea proiectului Cei trei “C” – Creator, Carte, Cititor , co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul se derulează în perioada iunie – noiembrie 2024.

Scopul proiectului este crearea și promovarea de bune practici, acțiuni integrate, în orașele Giurgiu, Alexandria, Slatina și zonele limitrofe, care au în centru capacitatea bibliotecilor de promovare a lecturii și creației literare în comunitate.

Evenimentele de lansare se vor desfășura la bibliotecile partenere: Biblioteca Județeană  “I.A. Bassarabescu” (3 iulie), Biblioteca Județeană “Marin Preda” (9 iulie) și Biblioteca Județeană “Ion Minulescu” (11 iulie) și vor prilejui o întâlnire între echipa de implementare a proiectului, formatori, poeți, artiști implicați în proiect și publicul local.

Dotarea și calitatea serviciilor acestor biblioteci arată potențialul bibliotecilor și a oamenilor de cultură din aceste instituții, ceea ce reprezintă o resursă valoroasă în aplicarea modelului propus de Fundația Romanian Business School.

În cadrul proiectului vor fi organizate ateliere de creație pentru tineri și ateliere de marketing cultural pentru scriitori, evenimente literare de tip cafenea literară și un spectacol participativ de lectură publică din creații proprii, rostire poetică  și muzică originală compusă pe texte poetice clasice și contemporane. Participă actori, muzicieni, scriitori consacrați și tinerii beneficiari ai atelierelor din proiect.

De asemenea, un flashmob antrenant se va derula pe străzile orașelor și  va promova ideea de acces  la cultura de calitate   prin relația permanentă și autentică între creatori și cititori, prin intermediul cărții și al instituțiilor care o promovează și o aduc în comunitate.

Proiectul va genera produse culturale de calitate

o carte digitală, un album printat în care vor fi promovați tinerii participanți în proiect, 15 bloguri de promovare a creațiilor tinerilor poeți locali și un material video cu spectacolul de muzică și poezie programat la finalul proiectului.

Răspundem unei nevoi urgente de conectare a  noii generații cu universul complex al cărții, creației poetice și lecturii, prin abordări integrate, interactive, intergeneraționale și inspiraționale.

Promovarea prin forme atractive a culturii scrise, a dragostei de lectură și de creație literară, în special de poezie, este un exercițiu  transformator de înțelegere a sensului unui mesaj, mai ales în situația actuală a unui analfabetism funcțional în creștere.

Limbajul poeziei se adresează nu doar gândirii creative, dar și registrelor emoționale atât ale creatorilor, cât și ale cititorilor, ceea ce justifică alegerea limbajului poetic ca mesager pentru generațiile actuale care au nevoie de dezvoltarea inteligenței emoționale, a empatiei, a sensibilității față de  diversitatea gusturilor și experiențelor culturale, a înțelegerii valorii umaniste a culturii.

Detalii despre participarea la evenimente și despre modalitatea de înscriere la atelierele de creație puteți solicita la adresa de email: romanian.business.school@gmail.com sau la mobil : 0720529645

Despre FUNDATIA ROMANIAN BUSINESS SCHOOL-SCOALA METROPOLITANA ARC

Înființată în 2005, Fundația Romanian Business School (RBS) are ca scop pregătirea noilor generații pentru societatea dinamică a secolului XXI, în acord cu standardele academice, profesionale, culturale și civice internaționale.De la începuturile ei, fundația a înființat și a susținut instituții de educație, proiecte și evenimente educaționale și culturale la nivel local, național și internațional.

Proiectul Cei trei C: Creator, carte, cititor, lansat la Giurgiu, pe 3 iulie

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole