Prezentare carte-”Chipurile umilinței”, auto-biografie povestită de Grigore Leșe

de Anca Roxana Constantin

25 aprilie 2021-Floriile-zi de mare sărbătoare pentru creștinătatea ortodoxă

Crenguțe de salcie și flori în mâinile oamenilor, aduc ceva mai multă culoare orașului amețit care, parcă s-a dezmorțit după iarnă și după lunga perioadă de tensiune provocată de molima ce pare că nu se mai sfârșește. Oamenii sunt triști, li se vede în ochi, pe deasupra măștilor care îi fac pe toți să pară muți și fără expresie. Se simte, totuși, în aer, în mișcările lor că, parcă, speră puțin mai mult că lucrurile vor intra, curând, în normal. Contribuie la asta și ziua însorită și caldă.

La biserica Sfântul Antonie, biserică în stil maramureșean, construită în cartierul Titan, de la câțiva metri de intrarea pe poarta de lemn, se aude vocea lui Grigore Leșe. Vorbește cu pasiune, ca de obicei. Cu pasiune și cu autentică vocație pedagogică, cu iubire, deci. Îi pasă. A venit să le-aducă oamenilor noua sa carte.

O carte cu un titlu ales, parcă, special pentru această perioadă ciudată a destinului umanității : ”Chipurile umilinței”

O carte despre care Grigore Leșe mi-a vorbit de mai multe ori, în acord cu etapele de lucru la conceperea și scrierea ei. Mai întâi, a fost de luat hotărârea de a se povesti. A fost luată după o îndelungă cântărire a lucrurilor. Fiindcă ”să te arăți” oamenilor, în adevărul tău cel mai curat, presupune curaj. Mai ales într-o lume ca cea în care ne-am obișnuit să trăim. În care ziarele scriu vrute și nevrute, în căutare de senzațional cu orice preț. E ca și cum ai ieși cu pieptul gol în prima linie a frontului.

Dar Grigore Leșe s-a hotărât că e vremea să se arate lumii

Așa cum n-a mai făcut-o până acum. N-a făcut-o pentru că a învățat, din experiențele sale, că puțini sunt aceia care înțeleg cu sufletul. Că atunci când te arăți cu adevărat, când îți descoperi cele mai profunde sentimente și experiențe care te-au marcat, poți fi rănit foarte ușor. Mai ales de cei mai aspri sau, mai bine zis, înăspriți de viață. Artiștii adevărați știu bine că sensibilitatea nu înseamnă, însă, lipsă de curaj. Până la urmă, curajul nu poate exista cu adevărat fără teamă, atunci n-ar fi decât inconștiență. Curajul înseamnă să faci ceva, în cunoștință de cauză, conștient de consecințele posibile ale acțiunilor tale. Aceasta mi se pare definiția corectă a curajului. Sensibilitatea înseamnă să știi, din experiență, că ceea ce pe cei mai mulți îi lasă indiferenți, pe tine te impresionează sau chiar te poate răni până la sânge. Pentru că îți pasă.

”Fiecare trebuie să-și găsească o cărare. Cărarea pe care trebuie să meargă. Numai așa va ajunge să se împlinească”, îl aud spunând pe Leșe

”Duce-m-aș, nu știu cărarea”…Îmi amintesc, auzindu-l, de titlul cântecului pe care l-a înregistrat acum exact zece ani, atunci când drumurile noastre se aliniau pentru o vreme, conduse de un proiect comun, împlinit într-un concert la Sala Radio și un CD-single care dăruia oamenilor acest cântec: ”Duce-m-aș, nu știu cărarea”.

Am cunoscut și eu, de-a lungul timpului, aceste ”chipuri ale umilinței”, cum nemaipomenit de frumos le-a găsit Grigore Leșe numele, acestor momente mai dure ale vieții, care îți șlefuiesc, cumva, sufletul și personalitatea, dacă ești îndeajuns de înțelept ca să le iei ca pe niște lecții menite să te facă mai bun și nu ajungi să-ți împietrești sufletul și să te înrăiești, așa cum multora li se întâmplă.

E o adevărată alchimie aceasta, să poți procesa sentimentele și gândurile, transformând ceea ce la prima vedere pare negativ, într-un motiv serios de a merge mai departe, în căutarea sensului lucrurilor

Fiindcă nimic nu se întâmplă fără sens, trebuie doar să știi să-l cauți și îl vei găsi, cândva.

”Chipurile umilinței” este o carte plină de farmec. O carte care vorbește despre omul, despre artistul Grigore Leșe, fără să caute senzaționalul, fără să încerce să dea lecții. Este povestea unui om care s-a născut cu o calitate esențială, aceea de a căuta dincolo de suprafața lucrurilor. Leșe a avut, de copil, capacitatea de a simți profund și a reușit să se ridice mereu deasupra provocărilor vieții care, pentru cei mai mulți, devin justificări ale neîmplinirilor lor. Pentru el, obstacolele, nu puține, au fost motive de a se depăși pe sine, de a se reinventa, de a se recompune, cum îi place să spună.

Am să mă opresc aici cu aprecierile mele referitoare la carte.

Nu mi-am propus să scriu o cronică de carte, intenția mea este de a vă invita să o citiți

De ce ? Pentru că aduce cu ea fragmente de viață care ating sufletul. Pentru că în ele se regăsește acea ordine a lumii care, de multe ori, mi se pare că e pe cale să se piardă. Acel ”rost”, acea ”rânduială”, despre care ține să ne amintească, mereu, Grigore Leșe. Pentru că vorbește despre respectul față de părinți, despre demnitatea de a avea rădăcini și de a nu te feri să le mărturisești. Pentru că aduce într-o limbă română străveche, frumos povestite, învățături sănătoase primite, în cei șapte ani de acasă, de la oameni simpli și curați care își învață copiii să se roage.

Cartea aduce și explicații academice, formulate după ani de studii și observații, despre folclor, glas și cântec…Și poate, cel mai important, cartea aduce certitudinea că numai cu credință, visele pot fi împlinite. În ciuda obstacolelor, a răutăților, a invidiei și a tuturor părților întunecate ale oamenilor, dintre care cu toții facem parte, nedeosebindu-ne decât puterea de a învinge întunericul și de a alege mereu lumina pentru a ocroti darurile pe care le-am primit, fiecare, după dreaptă măsură. Darurile și harurile pe care le-am primit sunt adevărata noastră avuție. Iar dacă le vom aprecia, cu siguranță, la un moment dat, ne vom găsi cărarea !