conţinuturile paginilor

Noaptea Albă a Galeriilor

Cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor – vineri, 2 octombrie 2020, de la ora 17.00 până la ora 21.00 – Muzeul Muzeul Municipiului București vă invită să descoperiți, la Palatul Suțu, cinci expoziții tematice de artă la care accesul va fi gratuit.

„Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei”

– este o expoziție specială, găzduită în spațiul Pinacotecii, ce reunește 34 de lucrări de artă plastică din colecția Muzeului de Artă Brașov, semnate Hans Mattis-Teutsch. Personalitate polivalentă (pictor, grafician, sculptor, teoretician al artei și poet), Hans Mattis-Teutsch este un artist complex, reprezentativ pentru avangarda artistică a Europei Centrale.

„Remember Cornel Medrea. Mentor și Maestru”

continuă seria expozițiilor organizate de Secția de Artă. Colecția de artă Cornel Medrea își invită publicul la o reamintire despre moștenirea culturală lăsată de acest maestru al artelor plastice.

„Tattarescu– Studii de perspectivă”

oferă publicului lucrări de grafică lucrări de grafică axate pe studiul perspectivei, cu lucrări necunoscute sau foarte puțin cunoscute. Vizitatorii au astfel ocazia să exploreze un segment vizual inedit din biografia artistului, segment petrecut pe parcursul studiilor sale la Academia San Luca din Roma, Italia (1845 – 1851).

„Muzeul Simu și Pinacoteca București”

– sunt două săli dedicate recuperării memoriei unui muzeu odinioară foarte cunoscut și apreciat în București, considerat cel mai valoros muzeu de artă din România începutului de secol XX.

Salonul BD

– Povești din București în Benzi Desenate – este ultima ocazie pentru a vedea lucrările expuse în cadrul celei de-a VII-a ediții. În luna august s-a adăugat salonului si expoziția de benzi desenate „Spirou et les Droits de l’ Homme”, organizată de Delegația Wallonie – Bruxelles. În paralel cu această expoziție sunt expuse și lucrările elevilor de la școala privată Aletheea realizate în urma parteneriatului cu expoziția mai sus menționată.

Accesul va fi liber între orele 17.00 și 21.00 la expozițiile tematice, cu excepția expoziției „Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei”, care va fi vernisată în curtea Palatului Suțu la ora 18.00, putând fi vizitată doar ulterior acestui eveniment.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.