conţinuturile paginilor

Ion Vova

Vladimir Ionescu a fost un actor, realizator de emisiuni și regizor artistic la Radiodifuziunea Română. Era supranumit Domnul Radio deoarece a lucrat peste 60 de ani în radio și a realizat peste 1.000 de emisiuni dintre care cea mai cunoscută este Ora veselă.
Crescut la şcoala marilor actori, Ion Vova a urmat cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă, avându-l printre colegi de an pe Radu Beligan.
După 12 ani de teatru, cariera strălucită a lui Ion Vova avea însă să se desfăşoare la Radiodifuziunea Română, unde şi-a început oficial activitatea în 1952, mai întâi ca regizor de studio, apoi ca regizor artistic.
A rămas veşnic în memoria ascultătorilor prin emisiuni notorii, precum „Prietena noastră, cartea”, „Părinţi şi copii”, Do-re-mi”, „Legendele Olimpului”, Teatru la microfon”, „Unda veselă”, „Satira şi umorul”, sau „Noapte bună, copii!”. A regizat piese de teatru din marele repertoriu, semnate de Moliere, Caragiale, Cervantes, Muşatescu.
A lucrat cu Birlic, Gărdescu, Beligan, Ion Lucian, Giugaru, Tomazian, Carmen Stănescu, Stela Popescu, pentru a enumera numai câţiva din marii actori de a căror prietenie s-a bucurat.
Creaţiile sale au încântat generaţii la rând şi continuă să fie şi astăzi de o actualitate artistică nedezminţită.
A promovat la radio două generații de actori cum ar fi: Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Rodica Popescu Bitănescu, Nicu Constantin și Nae Lăzărescu.
Ion Vova a primit Premiul Asociației Umoriștilor din România în 1991 pentru activitate creatoare în domeniul emisiunilor de comedie, Premiul Asociației oamenilor de știință – scenarii științifice (1994), Premiul UNCER – creații radiofonice în Fonoteca de aur (1999), Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic, acordat la Gala UNITER pentru stagiunea 1999 – 2000, Titlul de excelență al Culturii Române (2001), Diplomă de fidelitate față de Radio România – 50 ani (2002).
Ultimul spectacol, regizat de maestrul Ion Vova, acum doi ani, a fost „Tartuffe” de Moliere, cu Ion Lucian în rolul principal.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: