INTERVIU GRIGORE LESE PENTRU AGERPRES

AGERPRES: Volumul dumneavoastră autobiografic se numește „Acum știu cine sunt”. Care sunt oamenii care v-au ajutat să aflați cine sunteți, de-a lungul timpului?
Grigore Leșe: Am scris cartea să mă arăt prin cuvânt, să spun că pe lume sunt oameni hâzi și oameni mândri, că viața mea continuă să fie o poveste și nu vreau să îmbătrânesc degeaba, că nu putem trăi în prezent invocând tot timpul trecutul, că trebuie să ai rădăcini.

Am vrut să spun că viața îți roade inima, că muzica nemăsurată ține lumea, că dragostele nu-s furate și trăiesc până la moarte, că lumea e legată cu lanțuri și lăcăți, că lumea asta e cu dovezi, în tine să nu te-ncrezi. Înainte de a mă cunoaște a trebuit să mă risipesc. M-am risipit în muncă să nu știu cine sunt. Acum știu cine sunt. Și am vrut să spun că un muzician poate scrie bine. Cartea este împărțită în patru capitole. Am aduceri aminte, unde am vorbit despre anotimpuri, anotimpurile satului meu, unde vorbesc despre sărbători, despre desprimăvărare, de Paști. În tinerețea mea am cunoscut foarte mulți oameni. Și aici vorbesc despre bunicul meu… După aceea, sunt însemnări foarte multe. Am vorbit despre hore și despre identitatea horei. Despre cum se moștenește horitul, că nu se învață, despre bazele noastre cosmice, despre tehnica horei. Și am un capitol „Grigore despre Leșe”. Și aici spun multe lucruri.

AGERPRES: Pentru că sunteți și muzician și autor mai nou, cum sună un om care știe cine este?
Grigore Leșe: Știți cum? Când spun asta „acum știu cine sunt” vreau să spun că prea mult m-am risipit. De-a lungul vremii, am citit oamenii. Cunosc oamenii foarte bine, de unde ar fi ei. Și oamenii ăștia sunt în lume și sunt și eu în lume cu ei. Îi cunosc. Îi cunosc. Și eu știu ce pot face pe lumea asta. Eu deja știu cât îs de rău și cât îs de bun. Și când trebuie să fiu bun și când trebuie să fiu rău. Știu, mă cunosc. Cu alte cuvinte, pe mine nu mă mai poate duce lumea cu vorba. Știu cine sunt. Fără lipsă de modestie. Pentru că modestia asta are și ea rostul ei, până la o vârstă. La mine, la 60 de ani … Eu știu ce pot face pe lumea asta. Și îi cunosc pe oameni. Știu cât pot fi de buni sau de hai să zicem de ticăloși. Eu îi numesc hâzi. Și am avut parte de oameni din ăștia și nu îmi face plăcere să îmi aduc aminte de ei. Dar sunt și oameni frumoși. Am cunoscut și oameni din aceștia.

AGERPRES: Dumneavoastră locuiți în București, dar, în același timp, arta dumneavoastră are de-a face cu valorile tradiționale. Cum vă reîncărcați în orașul acesta?
Grigore Leșe: Știți cum? Rădăcina mea e din satul Stoiceni. Așa se întreabă: „Mă, de pământ de unde ești?” Și pot să răspund: „De pământ sunt din Stoiceni”. Eu mă pot duce în lume pe cărări, pe căi, în locuri, dar trebuie să știu un lucru, trebuie să știu să nu uit să mă întorc acasă. Eu nu m-am îndepărtat de satul meu. Mă duc de sărbători acolo, petrec în familie. Nu m-am îndepărtat de casă. Tradițiile acestea nu sunt numai în mediul sătesc. Sunt locuri în București unde mă simt foarte bine. Sunt oameni de peste tot. Oameni din Bucovina, oameni din Maramureș, sunt trăitori aici. Și trăiesc cu ei. Lumea s-a schimbat, timpul s-a schimbat, vremea s-a schimbat. Lumea e umblătoare. Nu trebuie să disperăm. Nu înseamnă că dacă trăiesc în București mă depărtez de tradiție. Lucrurile s-au schimbat. S-au făcut atâtea cercetări despre cultura tradițională. Lucrările există în biblioteci. Citesc în fiecare zi, sunt trăitor, așa cum am spus în lumea aceasta, nu sunt în afara ei. Știu cum merg lucrurile. Eu mă duc în lume și cânt în lume. Îmi trăiesc oamenii. Nu suntem în buricul pământului.

AGERPRES: Veniți să ne colindați în a doua zi de Crăciun la Ateneu…
Grigore Leșe: Concertul de la Ateneu de pe 26 decembrie este o poveste. Cântecele astea îl invocă pe Dumnezeu. Ne mângâie sufletul, ne încântă. Trebuie să le cântăm pentru a ne feri de prăvălirea în nimicul de fiecare zi. În 26 decembrie, Ateneul va fi păzit de colindători din Țara Loviștei. Vor forma un grup protector. Prin colinde vom comunica cu lumea, cu sufletele morților. Se reînnoiește timpul, Iisus Hristos se naște, ceea ce înseamnă bucurie, împlinire, bogăție, lumină, cuvânt și întrupare. Nașterea lui Iisus Hristos este sărbătoarea darurilor și trebuie să împlinesc legea pământului. Ne învață să stăm la masă după ceremonialul țărănesc, bătrân, bun, sfânt și nou, pentru a avea lumină în suflet. Când n-or mai avea oamenii a colinda, s-a dus lumina că vă zic așa. Veniți la Ateneul Român în 26 decembrie, primiți bucuria colindelor. Vor fi alături de mine colindătorii din Țara Loviștei și organistul Marcel Octav Costea. Vă aștept la Ateneul Român.

AGERPRES: Recent a fost inclus în patrimoniul UNESCO colindul românesc în ceată bărbătească. Pentru dumneavoastră ca specialist ce înseamnă acest lucru?
Grigore Leșe: Vă spun că înseamnă o performanță pentru cercetarea din România, numai că vă mai spun un lucru: degeaba suntem în patrimoniul UNESCO și nu s-o umbla a colinda în România. Întâi trebuie să împlinim colinda și apoi s-o interpretăm prin cuvânt. Scriem mult, scriem foarte mult. E o performanță. Dacă au acceptat colinda în patrimoniul UNESCO, este un semn bun. O acceptat și Călușul. Numa’ Călușul, dansul Călușului a devenit un divertisment. Și-a pierdut … și-a pierdut vraja. Nu mai există Călușul ca ritual. Există Călușul de divertisment pe care îl prezentăm la toate manifestările internaționale din lume. Oamenii nu înțeleg dimensiunea aceasta a Călușului. Adică nu știu ce e cu Călușul. Că este vindecător. După aceea, poate a luat Patrimoniul UNESCO doina. Numai că doina trebuie cântată, trebuie să fie preluată de către generația tânără. Oamenii se îndepărtează. Sunt mulți smintitori. Dacă s-ar anunța mâine că se dau bani pe cântatul horei, pe dansul Călușului și pe colindat, toată lumea ar umbla.

Oamenii, din păcate, se îndepărtează de lucrurile acestea, dar trăim alte vremuri. Lumea mă întreabă: „Ce s-a întâmplat cu tradiția?” Ce să se întâmple? Dacă oamenii or vrea să trăiască în tradiție or trăi, dacă nu, nu. Or reveni și tradițiile. Poate or mai trece 100 de ani și oamenii or veni să colinde din nou. S-au mai întâmplat lucruri din acestea în lume. Pe mine nu mă înspăimântă atitudinea oamenilor din ziua de astăzi. Oamenii sunt în căutări. Nu știu ce vor în ziua de azi. Generațiile viitoare vor hotărî ce au de făcut. Deocamdată, eu știu că trebuie să horesc. Pe mine nu mă interesează ce se întâmplă în jurul meu. Pe mine mă interesează ce fac eu. Cine m-a lua de model m-a lua, cine nu, nu. Eu știu că așa cum trăiesc acum trăiesc bine. Trăiesc în tihnă, trăiesc în smerenie.

AGERPRES: Am văzut paralele între arta dumneavoastră și șamanism. Cum comentați aceste aspecte?
Grigore Leșe: Știți, în lume am o mască. Mă ascunde și mă arată. În lume, m-am arătat prin glas acum doi ani când am editat CD-ul „De dragoste, de război, de moarte, de unul singur” și m-am arătat prin cuvânt publicând această carte, „Acum știu cine sunt”. Omul nu se arată ușor. Am îmbătrânit și am zis că la bătrânețe omul se mai arată. Dar m-am arătat numai 50 la sută, 60 la sută. Ar trebui ca generațiile viitoare să mă caute să vadă când m-am arătat, cum m-am arătat și în ce m-am arătat. Astea sunt lucruri tainice, nu trebuie cunoscute de toată lumea.

AGERPRES: Ați scris o carte de
aproape 200 de pagini despre asta, dar dacă ar fi să alegeți o horă care să vă definească care ar fi, cum ar suna?
Grigore Leșe: Uitați acesta este un foarte frumos cântec: „Nu gândesc că tăt omu’/A trăi cât pământu’/ Și-a face ce-i e gându’/C-ar trăi o zi or două/Și s-a duce ca și-o rouă/Ar trăi vreo două, tri/Ca și o rouă s-o topi/Omu’n lume cât trăie/Se străduie agonisi/Se străduie ca furnica/Când moare n-are nimica. Și mai am una: „Dar-ar Dumnezeu cărare/Pe sub pământ umblătoare/Să se-ntoarcă cel ce moare”. Dar-ar Dumnezeu să ne putem înturna înapoi. Oricum, de sărbători, de nașterea Mântuitorului se pune un colac pe masă, se leagă picioarele de la masă. Asta ce înseamnă? Că la masă sunt morții și viii la un loc. Astea sunt sărbătorile. Numai că trebuie să știm să ne raportăm la ele și să trăim în rost.
* * *
Grigore Leșe aduce căldura sărbătorilor de Crăciun pe 26 decembrie, pe scena Ateneului Român, în cadrul unui concert inedit ce va bucura sufletele spectatorilor cu o serie de colinde deosebite: colinde de gazdă, profesionale, de june, de fată, de pețit, de dragoste, familiale, satirice, de război și prizonierat, cosmogonice, precum și cântece de stea ce vestesc Nașterea Mântuitorului. Propuse spre a deveni Patrimoniu Mondial UNESCO, aceste ritmuri și texte străvechi, unele misterioase, șamanice, altele mito-religioase, cu teme biblice, vor fi dezlegate de cel mai tulburător glas al muzicii tradiționale autohtone. AGERPRES/(A, AS — autor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu)