conţinuturile paginilor

“Cadoul de Crăciun” de Bogdan Mureşanu pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la Oscar 2020

Un scurtmetraj de Bogdan Mureşanu, „Cadoul de Crăciun”, a fost inclus pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la Oscar 2020, a anunțat publicația „Variety”, citată de Mediafax. Pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare se mai află „Brotherhood”, „Little Hands”, „Miller & Son”, „Nefta Football Club”, „The Neighbors’ Window”, „Refugee”, „Saria”, „A Sister”, „Sometimes, I Think about Dying”.

„Cadoul de Crăciun”, recent premiat pentru Cel mai bun scurtmetraj de Academia de Film Europeană, îi are în rolurile principale pe Ioana Flora și Adrian Văncică.

Scrisoarea unui băiat pentru Moș Crăciun îi transformă tatălui o seară într-un thriller. Pe 20 decembrie 1989, câteva zile după represiunea sângeroasă de la Timișoara, tatăl află, spre oroarea lui, că fiul său i-a trimis o scrisoare lui Moș Crăciun în care îi spunea ce-și dorește. Băiatul înțelesese că tatăl își dorește moartea lui Ceaușescu.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: