conţinuturile paginilor
ateliere de lectura

Ateliere de lectură și scriere creativă pentru copii

Ateliere de lectură și scriere creativă pentru copiii din București, la Muzeul Literaturii Române

Copiii din București pot participa la ateliere de lectură și scriere creativă, după cum anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Activitățile se desfășoară până în septembrie. Prin jocuri, desene și exerciții de scriere creativă, copiii se vor pune în pielea autorilor, iar apoi vor inventa propriile povești și versuri, potrivit informării.
  • Participarea este gratuită pentru cea mai mare parte a atelierelor, dar în cazul unora se poate percepe o taxă de participare de 13 lei, potrivit organizatorilor.

„Atelierele, care vor fi găzduite de casele memoriale și de sediul central al muzeului, vor fi susținute de scriitoarele Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grünberg, Carmen Tiderle, Andreea Iatagan și Luminița Corneanu, membre ale Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România – „De Basm”.

Potrivit sursei de mei sus, în cadrul proiectului „Casă, casă, vrem povești!”, cu ajutorul muzeografilor și al autoarelor De basm, copiii de toate vârstele vor face cunoștință în mod inedit cu autorii:

  • George Bacovia;
  • Tudor Arghezi;
  • Anton Pann;
  • Liviu Rebreanu;
  • Ion Minulescu;

„Operele marilor scriitori vor fi, astfel, mai ușor înțelese, iar copiii își vor putea descoperi talente nebănuite de viitori mari povestitori și poeți”, spun organizatorii.

Durata atelierelor va fi de 1 h – 1 h 30 min. Număr maxim de participanți – 15

Programul atelierelor:

CASA MEMORIALĂ „ANTON PANN”:

27 iunie, ora 11. 00: Atelier cu Carmen Tiderle. Vârsta recomandată: 5-8 ani

1 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Luminița Corneanu. Vârsta recomandată: peste 10 ani

11 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Iulia Iordan. Vârsta recomandată: 12-15 ani

CASA MEMORIALĂ „TUDOR ARGHEZI – MĂRŢIŞOR”

25 iunie, ora 11. 00: Atelier cu Luminița Corneanu. Vârsta recomandată: 7-11 ani

28 iunie, ora 11. 00: Atelier cu Carmen Tiderle. Vârsta recomandată: 5-8 ani

12 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Adina Rosetti. Vârsta recomandată: 8-12 ani

CASA MEMORIALĂ „GEORGE ȘI AGATHA BACOVIA”

8 iulie, ora 11. 30: Atelier cu Luminița Corneanu. Vârsta recomandată: 11-14 ani

12 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Iulia Iordan. Vârsta recomandată: 12-15 ani

16 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Laura Grünberg. Vârsta recomandată: 12-15 ani

CASA MEMORIALĂ „LIVIU ȘI FANNY LIVIU REBREANU”

11 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Laura Grünberg. Vârsta recomandată: 11-13 ani

12 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Victoria Pătrașcu. Vârsta recomandată: 11-13 ani

CASA MEMORIALĂ „ION MINULESCU ȘI CLAUDIA MILLIAN”

30 iunie, ora 11. 00: Atelier cu Andreea Iatagan. Vârsta recomandată: 7-11 ani

6 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Victoria Pătrașcu. Vârsta recomandată: 11-13 ani

Leave a Reply

Optimized by Optimole