A început Festivalul Internațional de poezie

Festivalul Internațional de Poezie București, ediția a XI-a (11 – 17 octombrie 2021)! Întâlniri cu scriitorii, lecturi de poezie , intervenții video, concerte și proiecții de video-poeme au loc la Muzeul Național al Literaturii Române.

Poeți din România și din America Latină invitați în cea de-a patra zi de festival: Teodor Dună (video), Svetlana Cârstean (video), Cosmin Perţa, Markó Béla (video), Valeria Correa Fiz – Argentina (video), Olga Ştefan (video), Livia Roşca, Karácsonyi Zsolt (video), Dan Sociu (video), Dan Coman (video), Carlos Manuel Cruz Meza – Mexic (video), Ionelia Cristea, Rómulo Bustos Aguirre – Columbia (video), Iulian Fruntaşu (video), Iulia Pană, Aleyda Quevedo – Ecuador (video), Iuliana Miu, Rossella DiPaolo și Renato Sandoval – Peru (video), Mihaela Stanciu, Alexandra Turcu, Ruxandra Cesereanu (în direct, prin Zoom).

Moderatori: George Volceanov & Luana StroeEveniment realizat cu sprijinul Ambasadei Mexicului, Ambasadei Peru, Institutului Cervantes, al Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, al Editurii Tracus Arte și al Curtea Veche Publishing.În timpul lecturilor, Carmen Nistor, de la Academia de Caligrafie, va pregăti pentru poeții invitați și pentru publicul spectator semne de carte cu versuri scrise caligrafic din poemele care vor fi citite în cea de-a patra seară de festival.

Carmen Nistor, artist, pedagog în domeniul caligrafiei și scrierii cursive, doctor în arte vizuale, are ca subiect permanent de studiu forma, semnificația și rolul literelor. Practică și predă arta caligrafică în cadrul proiectului Academia de Caligrafie, pe care l-a fondat și prin care revitalizează arta scrisului de mână cu instrumente tradiționale sau moderne.

Participarea la evenimente este liberă, iar accesul se face pe baza prezentării certificatului de vaccinare sau a unui test PCR din ultimele 72 de ore ori a unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore şi numai în baza unei rezervări la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451 (WhatsApp).

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: