conţinuturile paginilor

Ziua Internațională a Fericirii

​Adunarea Generală a ONU a stabilit ca Ziua Internaţională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie, prin rezoluţia 66/281 din 12 iulie 2012. ONU speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor, şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică. „Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”, subliniază Adunarea ONU în Rezoluţia sa adoptată prin consens. Documentul cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.

În anul 2013, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a comandat şi publicat raportul World Happiness Report, care arătă că cea mai fericită ţară din lume este Danemarca, iar pe locurile următoare se găsesc Norvegia, Elveţia, Olanda şi Suedia. În fapt, rezultatele studiului arătau că în fruntea topului celor mai fericite ţări din lume se găseau ţările scandinave, iar SUA s-ar afla pe locul 17, americanii fiind mai nefericiţi decât cei din ţări precum: Mexic, Panama sau Emiratele Arabe Unite.
În acest top, România se află pe locul 90, Moldova pe poziţia 53, Serbia pe 106, Ungaria pe 110 şi Bulgaria pe 144. Cei mai nefericiţi oameni din lume – locurile 152 –  156 ar proveni din Rwanda, Burundi, Republica Centrafricană, Benin şi Togo.
Fericirea este un atribut strict personal al fiinţei umane. Ea poate fi generată pentru un individ de o trăire de moment, la fel cum pentru altul, fericirea poate fi atinsă doar după îndeplinirea unor ţinte a căror atingere a necesitat o perioadă îndelungată de eforturi. Fericirea poate fi întâlnită în cazul unora la prezenţa într-un cadru natural mirific, la fel de bine cum pentru alţii fericirea este extrem de clar definită ca direct proporţională cu contul din bancă. Întâlnim oameni fericiţi în situaţia în care apropiaţii lor trăiesc o stare de bine, la fel cum obţinerea fericirii unora este bazată pe nefericirea altora.

Tu cât de fericit te simți astăzi? Fă o faptă bună. Ajută. Donează!
S-a prelungit termenul  în care ne poți ajuta, redirecționând cota de 2% din impozitul pe venituri, către noi.
Descarcă declarația 230 precompletată și depune-o la anaf on line sau în format fizic sau trimite-o pe email la as.cult.flowerpower@gmail.com   Îți mulțumim !

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.