conţinuturile paginilor

Training gratuit și concurs de prezentări științifice

Sesiuni gratuite de training cu studenți, masteranzi, doctoranzi și tineri cercetători din România sunt organizate în cadrul proiectului Games of Science”, pentru a-i învăța să vorbească în public, potrivit unui comunicat.

La sfârșitul fiecărei sesiuni, participanții vor fi invitați să se întreacă într-un concurs inedit de prezentări științifice. Sesiunile se vor desfășura online în weekend, în perioada 19 martie – 8 mai. Proiectul este lansat de British Council România și Asociația BioMentorHub.

Obiectivul trainingurilor și al concursului este de a-i încuraja pe tinerii care au sau își doresc o carieră în cercetare să explice idei și procese complexe pe înțelesul publicului și pe scurt.

Proiectul este deschis studenților, masteranzilor, doctoranzilor din România, precum și cercetătorilor, cadrelor didactice universitare, personalului didactic din învățământul preuniversitar și altor specialiști în vârstă de 20–34 de ani care lucrează în instituții de învățământ și cercetare sau în alte organizații cu profil științific din România.

Înscrierea pentru training și concurs este gratuită și se poate face până pe 16 martie prin platforma “Games of Science” .

În cadrul trainingului, organizat sâmbăta, participanții vor învăța activ să vorbească în public, în format digital sau față în față, vor afla cum să-și folosească emoțiile pentru a fi mai convingători, vor exersa prezentarea subiectelor complicate în limbaj simplu și se vor pregăti pentru formatul de competiție, se arată în comunicat.

Programul sesiunilor online de training și turnir Games of Science 2022:

  • 19 – 20 martie (training sâmbătă 09.30 – 17.30, concurs duminică 16.00 – 19.00) | Partener: Universitatea din București
  • 26 – 27 martie (training sâmbătă 09.30 – 17.30, concurs duminică 16.00 – 19.00) | Partener: Universitatea Babeș-Bolyai
  • 2 – 3 aprilie (training sâmbătă 09.30 – 17.30, concurs duminică 16.00 – 19.00) | Partener: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  • 9 – 10 aprilie (training sâmbătă 09.30 – 17.30, concurs duminică 16.00 – 19.00) | Partener: Universitatea Politehnica din București
  • 16 – 17 aprilie (training sâmbătă 09.30 – 17.30, concurs duminică 16.00 – 19.00) | Partener: Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
  • 7-8 mai (training sâmbătă 09.30 – 17.30, concurs duminică 16.00 – 19.00) | Partener: Universitatea Politehnica Timișoara

Potrivit sursei citate, turnirul „Games of Science”, organizat online la finalul trainingului, duminica, reprezintă un format original de concurs dezvoltat de specialista în comunicarea științei Ada Roseti, în care tinerii cercetători participă la runde eliminatorii de prezentări ale unui subiect științific, pe durate de la 15 secunde la 3 minute.

Trainingul care precede acest concurs are rolul de a familiariza participanții cu formatul de concurs, dar și de a-i împrieteni cu o abordare mai puțin formală, ca într-un joc, a unei competiții de comunicare. Participanții vor fi în primul rând colegi de învățare, colaboratori și poate chiar prieteni, și abia apoi concurenți într-un concurs de tip turnir, adică format din runde eliminatorii pe durate din ce în ce mai mari.” a menționat Ada Roseti.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole