conţinuturile paginilor
stiri recente din educatie

Știri recente din educație:Înscrierea la facultate – printr-o platformă digitală

Știri recente din educație:Înscrierea la facultate – printr-o platformă digitală

Înscrierea la facultate – printr-o platformă digitală la nivel naţional / „Sistemul educaţional din România trebuie să ţină şi el pasul cu avansul tehnologic”, susține unul dintre inițiatorii proiectului

Înscrierea la facultate ar putea fi facilitată prin intermediul unei platforme digitale la nivel naţional, administrată de Ministerul Educaţiei, potrivit unui proiect depus la Parlament de deputata USR Diana Buzoianu şi senatorul USR Ştefan Pălărie, transmite Agerpres.

Potrivit iniţiatorilor, propunerea legislativă reprezintă un pas mult aşteptat în direcţia digitalizării învăţământului şi o mână de ajutor pentru elevii care trebuie să parcurgă, uneori, chiar şi sute de kilometri pentru înscrierea la facultăţile din diverse centre universitare.

Astfel, proiectul prevede înfiinţarea „UNIVEDU”, o platformă electronică naţională în care elevii să poată încărca electronic toate documentele necesare pentru dosarul de admitere cerut de facultăţi. Ulterior, dacă sunt acceptaţi, elevii pot aduce, la facultăţile care cer acest lucru, documentele şi în format fizic.

Diana Buzoianu, co-iniţiatoare a proiectului, a argumentat că sistemul educaţional trebuie să ţină pasul cu avântul tehnologic şi să profite de soluţiile digitale pe care le avem astăzi la dispoziţie. Ea a adăugat că a vorbit cu zeci de elevi care i-au spus că au trebuit să parcurgă sute de kilometri pentru a putea să îşi depună documentele la facultăţi, că au plătit sume exorbitante pentru copii legalizate.

„Este vorba despre crearea unei platforme naţionale digitale, gestionate de Ministerul Educaţiei, prin care elevii să poată depune electronic documentele pentru admiterea la facultăţi şi, dacă sunt acceptaţi, să poată trimite fizic documentele dacă facultăţile cer acest lucru. Prin acest proiect dorim să luăm de pe umerii elevilor cheltuielile inutile pentru copii legalizate cu documente pe care nu le vor mai folosi niciodată. (…) Ne dorim să digitalizăm un proces care acum este birocratic, ineficient, pentru că sistemul educaţional din România trebuie să ţină şi el pasul cu avansul tehnologic, să beneficieze de instrumentele digitale care sunt astăzi disponibile, în anul 2023”, a declarat, la Parlament, Diana Buzoianu, co-iniţiatoare a proiectului.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole