conţinuturile paginilor
stiri recente din educatie

Știri recente din educație: Proiect-4 universități selectate pentru diplomă comună

Știri recente din educație: Proiect-4 universități selectate pentru diplomă comună

Patru universități din România au fost selectate să participe la un proiect european Erasmus+, care prevede testarea unor noi forme de cooperare transnațională între instituțiile de învățământ superior, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Trei universități au fost alese să participe la proiectul-pilot ce va testa diploma comună europeană, iar două dintre acestea plus încă vor participa la programul dedicat statutului juridic al alianțelor universităților.

Cele patru universități românești incluse în proiect sunt Universitatea din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din București și Universitatea de Vest din Timișoara.

Cum se “împart” acestea, potrivit Ministerului Educației:

  • Din România, la proiectul-pilot care va testa și va dezvolta tot ceea ce presupune obținerea unei diplome comune oferite de instituții europene partenere („joint European degree label”) vor participa Universitatea din București, Universitatea Politehnica București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Această etichetă de diplomă europeană va reflecta toate competențele și rezultatele studenților care au urmat programe comune în mai multe țări, beneficiind de abordări pedagogice transdisciplinare.
  • În paralel, pentru programul dedicat statutului juridic al alianțelor universităților („European legal status for alliances of higher education institutions”), au fost selectate pentru participare Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Rezultatele apelului Erasmus+ pentru cele două instrumente dedicate universităților au fost anunțate de Comisia Europeană pe 31 ianuarie.  Este vorba despre lansarea a zece proiecte-pilot, fiecare putând primi, timp de un an, un buget de până la 200.000 de euro prin Erasmus+, precizează Ministerul.

Acesta menționează că, în cadrul activității dedicate Erasmus+, universitățile selectate vor coopera cu autoritățile relevante la nivel național sau regional și, ulterior, vor elabora propuneri conform direcției programelor la care au lucrat. 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole