conţinuturile paginilor
stiri recente din educatie

Știri recente din educație: “Cea mai mare lecție” de comunicare

Știri recente din educație: “Cea mai mare lecție” de comunicare

Un set de materiale destinate profesorilor, dar și elevilor de școală primară, gimnaziu și liceu, care să îi ajute să discearnă între fapte și opinii în media, pot fi descărcate de pe site-ul unui program dedicat acestei tematici, lansat de Centru pentru Jurnalism Independent și UNICEF.

Cele două organizații desfășoară programul în perioada 14-27 noiembrie, ca parte a unei inițiative globale, “World’s Largest Lesson”.

În cadrul proiectului „Cea mai mare lecție din România: Cum deosebim faptele de opinii în mass-media”, profesorii interesați se pot înscrie, până pe 25 noiembrie, pe platforma evenimentului, de unde pot descărca materialele menționate, împărțite pe cicluri de învățământ, și pentru a participa, astfel, împreună cu elevii la inițiativa internațională, potrivit unui comunicat de presă.

Ce spun organizatorii despre scopul proiectuluI:

  • “Lecția își propune să contribuie la dezvoltarea capacității elevilor de a distinge între fapte și opinii și să îi ajute să-și dezvolte abilitățile critice. Faptele și opiniile sunt adesea întrețesute în mesajele media. Prin urmare, este esențial ca tinerii să poată desluși ceea ce este bazat pe fapt, demonstrabil și verificabil, de ceea ce este o interpretare subiectivă a realității, pentru a deveni persoane cu autonomie critică ce pot naviga cu succes mesajele tulburi ce ajung la ei.” 

De pe site-ul programului pot fi descărcate  scenarii de activități cu elevii, prezentări teoretice, activități interactive online, iar pentru clasele primare – fișe de colorat.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole