conţinuturile paginilor

Procentul tinerilor de 30-34 de ani cu studii superioare în 2020 a fost de 26,4%, potrivit Eurostat

Un singur indicator a fost aproape atins de România la capitolul educație, din cele asumate în 2010 în fața Comisiei Europene, conform Strategiei Europa 2020. Mai exact, ponderea tinerilor cu studii superioare în grupa de vârstă 30-34 de ani a fost de 26,4%, potrivit Eurostat, în 2020, în condițiile în care România și-a propus ca aceasta să fie de 26,7%.

Doar 0,3 puncte procentuale au lipsit în 2020 pentru ca obiectivul legat de populația cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani și care au studii superioare, să fie îndeplinit pe deplin. Din 2012, procentul a început să crească, iar anul trecut a înregistrat cea mai mare valoare: 26,4%. Acesta este singurul capitolul la care România a performat în privința educației, între toate obiectivele asumate pe acest domeniu în 2010, la nivel european.

Mai jos, evoluția procentului persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani și cu studii superioare în perioada 2011-2020:

Eurostat calculează și procentul tinerilor cu studii superioare și cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani, iar România nu stă atât de bine. Am avut în 2020 cea mai mică pondere a populației cu studii superioare din UE: 25%, potrivit Eurostat. La nivelul Uniunii Europene, 2 din 5 tineri au o diplomă de licență.

În 2020, 41% din populația Uniunii Europene (UE) cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani a terminat învățământul superior.

Există, însă, o diferență de gen în rândul celor cu educație universitară. Femeile de 25-34 de ani reprezintă o pondere mai mare (46%) în rândul tinerilor cu studii superioare față de bărbați (35%). În timp ce ponderea bărbaților care au absolvit o facultate a crescut în ultimii zece ani, rata a fost mai lentă decât în ​​cazul femeilor. În consecință, diferența de gen a crescut de la 9,4 puncte procentuale (pp) în 2011, la 10,8 pp.

Statele membre UE și-au stabilit un obiectiv de creștere a ponderii populației UE în vârstă de 25-34 de ani care a finalizat învățământul terțiar la 45% până în 2030.

Cele mai mici ponderi s-au înregistrat în România (25%), Italia (29%), Ungaria (31%), Bulgaria și Cehia (ambele 33%). Unsprezece state membre au atins deja obiectivul la nivelul UE pentru 2030 pentru acest indicator: Belgia, Danemarca, Irlanda, Spania, Franța, Cipru, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Slovenia și Suedia. În cinci dintre acestea, mai mult de jumătate dintre persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani au avut un nivel de studii terțiar în 2020: Luxemburg (61%), Irlanda și Cipru (ambele 58%), Lituania (56%) și Țările de Jos (52%).

Cetățenii mai tineri ating niveluri mai ridicate de educație decât persoanele în vârstă

În ceea ce privește nivelul de educație, există o diferență între grupele de vârstă. 36% din populația UE cu vârsta cuprinsă între 25 și 54 de ani a avut studii de nivel terțiar, comparativ cu 22% din cei cu vârsta între 55 și 74 de ani.

Cadrul strategic pentru cooperarea europeană în educație și formare (cunoscut sub numele de ET 2020) a adoptat un punct de referință care trebuie atins până în 2020 și anume că ponderea tinerilor cu vârste între 30 și 34 de ani cu studii superioare trebuie să fie de cel puțin 40%.

În februarie 2021, Consiliul a aprobat rezoluția privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării către Spațiul european al educației și nu numai (2021-2030). Această rezoluție stabilește un nou obiectiv la nivelul UE, adică un nivel de referință pentru performanța medie europeană pentru o grupă de vârstă extinsă: ponderea tinerilor între 25 și 34 de ani cu studii superioare ar trebui să fie de cel puțin 45%, până în 2030.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole