conţinuturile paginilor

Filmele din competiția oficială TIFF 2020, proiectate în aer liber

Filmele din competiția oficială TIFF 2020, proiectate în aer liber

Competiția oficială TIFF 2020, cuprinde 12 povești provocătoare și tot atâtea abordări originale, din care juriul va alege la final marele câștigător al Trofeului Transilvania.
Opt dintre ele reprezintă debuturile în lungmetraj de ficțiune ale unor regizori aflați la începutul carierei sau care s-au afirmat ca realizatori de seriale sau documentare.

În perioada 31 iulie – 9 august, publicul va avea șansa să le urmărească pentru prima dată în România, la Cluj-Napoca.

Din Columbia, ajunge în competiție Valea sufletelor (Tantas almas). Debutul tulburător al lui Nicolás Rincón Gille. Despre disperarea unui tată de a recupera trupurile neînsuflețite ale fiilor săi, răpiți de cruzimea Războiului Civil. Despre disperarea unui tată este vorba și în Supernova, al regizorului polonez Bartosz Kruhlik.

Belgianul Tim Mielants, autorul celui de-al treilea sezon Peaky Blinders, debutează pe marele ecran cu Patrick. O tragicomedie neagră plasată în decorul unei tabere de nudiști și premiată pentru regie la festivalul de la Karlovy Vary. Cel de-al doilea film al regizorului irlandez Peter Mackie Burns a avut premiera la Veneția.

Ce sacrificii ai fi în stare sa faci pentru familia ta? Asta este întrebarea care o framântă pe Ida, eroina din „În sălbăticie” (Wildlife) – primul film al danezei Jeanette Nordahl, prezentat anul acesta la Berlin.

Captivant și surprinzător este și Babyteeth, debutul australienei Shannon Murphy, în care doi părinți descoperă ca fiica lor de 16 ani (Eliza Scanlen, starul seriei HBO Sharp Objects), bolnavă de cancer, s-a îndrăgostit de un dealer de droguri.

Prezentat în competiția de la Veneția, filmul i-a adus lui Toby Wallace Premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor tânar.

Iubirea nu cunoaște limite în Jumbo. Debutul curajos al franțuzoacei Zoé Wittock, aflat și el în competiția oficială TIFF 2020. Despre o tânără care dezvoltă o pasiune amoroasă bizară pentru un carusel din parcul de distracții în care lucrează. Filmul s-a bucurat de premieră mondială la Sundance și a fost inclus în programul Generations de la Berlinală.

Pe cât de bizară, pe-atât de savuroasă, comedia neagră Povești din frizerie (A Hairy Tale) este un omagiu adus dramaturgilor suprarealiști, semnat de Amir Homayoun Ghanizadeh – unul dintre cei mai importanți regizori de teatru din Iran, aflat la debut în lumea cinematografiei.

Primul lungmetraj al regizoarei Zheng Lu Xinyuan, Norul din camera ei este o meditație semi-experimentală în imagini alb-negru asupra iubirii. Filmul a fost distins cu marele premiu al Festivalului de la Rotterdam.

Resemnat după eșecul în afaceri, protagonistul din Defunct (r. Zacharias Mavroeidis) revine în casa bunicului său, în încercarea de a duce mai departe memoria batrânului veteran de razboi. Timpul petrecut alături de vechii camarazi ai acestuia scoate la iveală neașteptate secrete de familie. Nenumăratele minciuni nevinovate construiesc o adevărată cursă cu obstacole în Sora (Sister). Povestea a două fete care supraviețuiesc în condiții grele alături de mama lor, într-un orășel din Bulgaria.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: