conţinuturile paginilor
evenimente culturale 2023

Evenimente culturale 2023:Stagiune Muzicală Estivală – ediția a XVIII-a

Evenimente culturale 2023:Stagiune Muzicală Estivală – ediția a XVIII-a are loc în Parcul Alexandru Ioan Cuza, în perioada 21 iulie – 17 septembrie 2023, la foișorul de piatră.

Primăria Sectorului 3 continuă și în acest an una dintre cele mai longevive manifestări culturale din București, cel mai așteptat eveniment al verii: Stagiunea Muzicală Estivală din Parcul Al. I. Cuza, ajunsă la cea de a XVIII-a ediție consecutivă. Evenimentul, care începe la mijlocul verii, pe 21 iulie și se încheie pe 17 septembrie, a atins vârsta majoratului.

Este un motiv de sărbătoare pentru locuitorii Sectorului 3, cărora li se oferă, vară de vară, posibilitatea de a asculta muzica preferată, în aer liber. La majoratul Stagiunii, Parcul Al. I. Cuza va răsuna de acorduri de vară în gama majoră, gama muzicală care are o sonoritate luminoasă, veselă, plină de optimism, adică exact tonusul evenimentului.

Stagiunea Muzicală Estivală este un eveniment cu și despre muzică, un maraton de 27 de concerte, care au loc la fiecare sfârșit de săptămână, vinerea, sâmbăta și duminica de la ora 20.30, la foișorul de piatră de pe aleea principală a Parcului Al. Ioan Cuza din Sectorul 3. Duminica este rezervată muzicii de promenadă, iar Orchestra Angely`s va recrea atmosfera Bucureștiului de altă dată, când marile parcuri răsunau de muzica fanfarei duminicale.

Vinerea și sâmbăta, 18 artiști valoroși ai scenei românești, recunoscuți și îndrăgiți de spectatori din diferite generații, vor propune publicului proiecte și momente artistice ce acoperă o gamă largă de genuri muzicale.

Este de remarcat faptul că, în cei 18 ani, fiecare ediție a Stagiunii Muzicale Estivale a adus plus valoare evenimentului în sine prin adăugarea de elemente noi: concerte variate, proiecte inedite, surprinzătoare, artiști – nume sonore în domeniu sau artiști aflați la debut, reușind să educe și să satisfacă gustul publicului spectator.

Așadar, locuitorii Sectorului 3, dar și bucureștenii dornici să petreacă timp de calitate în aer liber și să trăiască emoții pe care numai un concert live le poate oferi sunt invitați să își întâlnească artiștii preferați sau să descopere artiști și proiecte muzicale noi, în Stagiunea Muzicală Estivală din Parcul Al. Ioan Cuza din Sectorul 3.

Ora de începere a concertelor este 20.30, iar calendarul este următorul:

Vineri 21.07 Marius Mihalache & Band

Sâmbătă 22.07 Ruxandra Zamfir Duo

Duminică 23.07 Fanfara Angely´s

Vineri 28.07 IRIS Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă 29.07 Alina Manole Trio

Duminică 30.07 Fanfara Angely´s

Vineri 04.08 Berti Barbera & Nicu Patoi

Sâmbătă 05.08 Elina & Classical Sounds

Duminică 06.08 Fanfara Angely´s

Vineri 11.08 Eugen Caminschi & Bogy Nagy

Sâmbătă 12.08 Alifantis & FragileBand

Duminică 13.08 Fanfara Angely´s

Vineri 18.08 Jezebel & Alex Burcă

Sâmbătă 19.08 Orchestra Maestrul Hiram

Duminică 20.08 Fanfara Angely´s

Vineri 25.08 Dl Goe

Sâmbătă 26.08 Romanița

Duminică 27.08 Fanfara Angely´s

Vineri 01.09 Doru Trăscău & Dan Byron

Sâmbătă 02.09 Alesis

Duminică 03.09 Fanfara Angely´s

Vineri 08.09 Cobzality

Sâmbătă 09.09 La Muzica Orchestra

Duminică 10.09 Fanfara Angely´s

Vineri 15.09 Mustang

Sâmbătă 16.09 Cvartetul Passione

Duminică 17.09 Fanfara Angely´s

Accesul la eveniment este liber.

Leave a Reply

Optimized by Optimole