conţinuturile paginilor

Dialoguri despre Educație

Actuala pandemie a readus în discuție mai acut decât oricând problematici vechi cu care se confruntă sistemul educațional din România. Criza sanitară a acutizat vulnerabilitatea elevelor și elevilor care au acces redus la educație, a accentuat decalajele urban-rural, a pus în discuție necesitatea adaptării la noi modele de predare-învățare, centrate pe digitalizare și noile tehnologii.

Centrul Replika vă propune, alături de specialiști și specialiste în educație, o analiză detaliată a felului în care provocările educaționale actuale readuc în prim-plan lacune perpetuate ale unui sistem fragilizat. Totodată, ne interesează să explorăm modalități prin care putem regândi structural un design educațional mai incluziv.„Dialoguri despre educație” dezbat pe multiple paliere necesitățile stringente ale unui sistem care ne privește pe toți și toate!Pe canalul vimeo al Centrului Replika, în perioada 9 – 11 noiembrie, începând cu orele 11.00 și 17.00, vor fi activate câte două dialoguri pe zi și posibilitatea de a vedea sau revedea spectacolul Limite.
Link: https://vimeo.com/showcase/7731777

Programul și invitații: 9 noiembrie (de la ora 19.00) – 11 noiembrie (până la ora 23.00)


LIMITE


Text: Mihaela Michailov și Radu Apostol, Versuri: Bobi Dumitras (de la Fără Zahăr), Scenografie: Gabi Albu, Muzica&spațiul sonor: Alex Bălă, Video: Elena S Gageanu
Regie: Radu Apostol
Distribuție: Mihaela RadescuLimita de vârstă: +14 / Durata: 1h 30’Limite este un one-woman show comic și acid despre școala românească.
Limite pornește de la un caz real și extinde analiza acestuia asupra sistemului educațional din România, cu multiplele lui divergențe, incongruențe, discrepanțe, încercări de reformare și escaladare a unor erori moștenite. 
Limite vorbește despre școala în care pare că nimeni nu-și mai găsește locul. Și sensul.
link spectacol – https://vimeo.com/475190856 (activ din data de 9 noiembrie, ora 19.00)

9 noiembrie


– ora 11.00 – SEBASTIAN ȚOC – are o importantă experiență în realizarea de cercetări care utilizează atât metodologii cantitative cât și calitative. Cercetările pe care le realizează în prezent includ teme precum: egalitatea de oportunități și excluziunea socială în România; cercetări calitative care analizează experiențele de muncă și/sau șomaj ale tinerilor vulnerabili din punct de vedere socio-economic din România; analiza politicilor care își propun reducerea inegalităților sociale în România.
link dialog – https://vimeo.com/473184830

– ora 17.00 – MAGDA BALICA – deține o expertiză bogată în politici educaţionale şi strategii în domeniul educaţiei şi formării continue; educaţia adulţilor, educaţie pentru categorii dezavantajate, analiza sistemului naţional de educaţie pe bază de indicatori statistici; evaluarea programelor şi proiectelor în domeniul educaţiei; învăţarea cu ajutorul noilor tehnologii; violenţa în spaţiul şcolar; educaţie de gen, designul spaţiilor de învăţare online, facilitarea învăţării în comunităţi de practici, formarea formatorilor.
link dialog – https://vimeo.com/473443924


10 noiembrie


– ora 11.00 – ANA DRAGU – psiholog, psihoterapeut cognitiv-comportamental în supervizare, terapeut ABA, președinte Asociația Autism Europa Bistrița, coordonator Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” Bistriţa. Are o experiență de peste 12 ani de asistență socioterapeutică pentru persoanele cu tuburări din spectrul autism și familile acestora. Ana Dragu este autorul cărții „Mâini cuminti – Copilul meu autist” și fondatorul revistei despre autism „2 Elefanți”.

ora 17.00 – DORU CĂSTĂIAN – profesor de științe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați. Dincolo de munca la catedră, scrie cărți despre educație, creează scenarii pentru softuri educaționale și lucrează ca formator pedagogic. În 2018 a devenit profesor Merito, în cadrul unui proiect ce-și propune să recunoască excelența în școala românească.
link dialog prima parte – https://vimeo.com/475036829

11 noiembrie


ora 11.00 – DORU CĂSTĂIAN – profesor de științe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați. Dincolo de munca la catedră, scrie cărți despre educație, creează scenarii pentru softuri educaționale și lucrează ca formator pedagogic. În 2018 a devenit profesor Merito, în cadrul unui proiect ce-și propune să recunoască excelența în școala românească.
link dialog partea a doua – 
––––––––––––––––––––––––
„Dialoguri despre educație” este parte din proiectul cultural „LIMITE. TEATRU EDUCAȚIONAL ITINERANT”, inițiat de Asociația Culturală Replika și co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național – AFCN. 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.