conţinuturile paginilor

Cei mici și atenția dedicată loR

Prima oară am auzit de timp de calitate unu-la unu între părinte și copil la scriitorul Stanley Greenspan, timp pe care el îl numea „Floortime” – adică un timp de 20-30 de minute în care părintele stătea jos cu copilul și petrecea acel timp într-un mod pe care îl dorea copilul. Floortime era doar o metaforă pentru orice fel de timp cu copilul, atâta timp cât părintele nu direcționa jocul copilului. Apoi am auzit de noțiunea de „Timp special” la organizația mea dragă cu care eu m-am calificat ca instructor de parenting. Acolo limita de timp era mai flexibilă, undeva de la 5-10 minute în sus.
Pentru părinții care ajung seara acasă de la servici după ora 19, acest timp este de aur. Fiindcă 10-30 minute dăruite doar copilului, fără întreruperi de genul răspuns la mesaje pe telefon, fără să scot rufele din mașina de spălat, creează o senzație de siguranță emoțională minunată pentru copil.

​
Reguli ale timpului special
1. Atenția este 200% concentrată pe copil. Dacă îmi apare gândul „Vai, ce mă fac, nu am pregătit cina”, îl alungăm și ne recentrăm pentru a fi prezenți cu copilul nostru.
2. Îi dăm un nume: timpul special sau „timpul tati-prințesa” sau „ora zânelor” – acestea sunt câteva denumiri pe care mi le-au spus părinții care vin la cursurile mele de parenting. Îi dăm un nume, fiindcă,copilul va avea un instrument concret pe care să îl ceară în mod direct de la părinte atunci când copilul are nevoie de atenție.
3. Felul interacțiunii noastre este unul entuziast! De exemplu, dacă cel mic zice: „mami, în timpul nostru special eu vreau să gătim o plăcintă!”, eu încerc să îmi adun tot entuziasmul așa încât să ne apucăm de gătit!
4. Îl cronometrăm cu un ceas/timer care sună. Nu pentru că iubirea noastră pentru copil se măsoară în minute, ci pentru că atenția părintelui nu este nelimitată. Avem îngrijorări legate de servici și casă care ne provoacă mintea și ne iau de la timpul prezent. Și pentru că, de multe ori, timpul este limitat. Iar timpul special nu înseamnă doar iubire, ci inseamnă o atenție de calitate sporită.
Dar ce se petrece în creierul copilului în aceste minute de timp special? Sistemul limbic, centrul nostru socio-emoțional care funcționează atunci când detectează conectare profundă, se scaldă în atenția părintelui și se echilibrează. Acest echilibru îi face toți centrii creierului să funcționeze optim, cu alte cuvinte, această atenție de calitate îi sporește inteligența.
Dar pe lângă acest minunat, dar pe care timpul special îl aduce cu sine, o inteligență și o prezență mai activă în universul său, copilul se simte mult mai conectat cu părintele, mai acceptat și valorizat, fiindcă regula e că părintele face ce vrea copilul! Ceea ce comunică acceptare necondiționată a tuturor pasiunilor lui din acel moment!
Ce înseamnă „Să facem ce vrea copilul?” Înseamnă că pentru 10-15-20 de minute, eu ies din zona mea de confort și voi face niște lucruri pe care le cere el și pe care poate de obicei nu le fac. Spre exemplu, să sărim în pat. Sau să mâncăm bomboane. Sau să ne uităm la TV. O facem împreună, cu entuziasm. Dacă ne e greu să mâncăm 10 bomboane, o sa zicem copilului că ne oprim la 5. Dar facem ce vrea el, fiindcă asta înseamnă timp special! Un timp trăznit în care simțim că viața e plină de aventură și conectare!
De aceea, timpul special este o resursă tare valoroasă pentru părinți. Eu mai recomand timp special și dimineața! Chiar dacă este un moment greu de planificat, deoarece părintele se grăbește să ducă copilul la școală/grădiniță și e preocupat de rutina de dimineață a copilului – să mănânce, să se spele pe dinți, să se îmbrace frumos, această conectare profundă îi va ajuta pe amândoi să aibă o zi mai frumoasă si bogată!
​​

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.