conţinuturile paginilor
Festivalul de muzica de camera Timisoara 2023

Festivalul de Muzică de Cameră de la Timișoara, 2023

Anca Roxana Constantin, președintele Asociației Culturale Flower Power invitată la cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului Muzicii de Cameră de la Timişoara

Aflat la ediția a XVIII-a, Festivalul s-a derulat în perioada 2 – 18 mai, evenimentul fiind organizat de Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Banatului, Muzeul Naţional de Artă Timişoara şi Liceul de Artă „Ion Vidu”.

Aflat anul acesta la cea de a XVIII-a ediţie, festivalul a fost iniţiat, în urmă cu douăzeci de ani, de către profesor universitar doctor Graţiela Negruţiu. Din dorinţa de a deschide manifestarea către comunitatea amatoare de artă, ediţia din 2023 – anul în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii – se va desfăşura în mai multe spaţii din oraşul nostru, intrarea la toate evenimentele incluse în program fiind liberă, în limita locurilor disponibile„, a precizat directorul festivalului, Rodica-Ortensia Zeman.

Pe 7 mai, la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, în Sala Orphaeum a avut loc recitalul cameral ”Sunet, cuvânt, culoare”, susținut de studenții clasei de muzică de cameră a Prof. univ. dr. habil Manuela Mihăilescu

Actrița Anca Roxana Constantin van der Zee, președinte al Asociației Culturale Flower Power, a fost invitată la eveniment cu recitalul actoricesc ”Fericirea e marcă înregistrată”, dramatizare proprie după romanul ”99F” de Frederic Beigbeder. ”Un text care pune probleme foarte actuale, pe care l-am reactivat, cu această ocazie, după mai mulți ani în care nu-l mai prezentasem. Spectacolul ”Fericirea e marcă înregistrată” este unul dintre spectacolele mele de suflet, spectacolul meu de absolvire la masterul pe care l-am încheiat în 2006, la UNATC București, clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag. Ca doctorand al Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, m-am simțit onorată de invitația d-nei profesor Manuela Mihăilescu și a prof. univ. dr. Alina Mazilu care mă și îndrumă în perioada doctoratului meu de cercetare și am venit cu mare bucurie la acest eveniment la care am participat, dealtfel, și anul trecut. Publicul prezent în seara spectacolului a fost deosebit de cald și a primit extrem de bine spectacolul nostru. Le mulțumesc extraordinarilor studenți ai clasei de muzică de cameră și profesorilor lor pentru ocazia pe care mi-au oferit-o de a prezenta acest text unui public nou, cel din Timișoara și sper că vom mai avea ocazia de a prezenta acest spectacol născut aici, foarte curând și în alte săli. Muzica și teatrul au creat o atmosferă specială împreună și cred că ar trebui să repetăm această experiență pentru publicul spectator fără de care noi, ca artiști, nu putem exista.”, a declarat Anca Roxana Constantin după spectacol.

Spectacolul prezentat pe 7 mai a purtat titlul ”Sunet, cuvânt, culoare”

Au fost prezentate lucrări muzicale de Franz Schubert, Camille Saint-Saens, Dmitri Șostakovici, Serghei Rahmaninov, susținute de studenții Andreea Chifan – vioară, Olgica Milosavljev – pian, Daniel Marinău – pian, Peter Tradnik – pian. Ambianța sălii a fost îmbogățită cu lucrări ale studenților Programului de studii Arte plastice (Grafică) de la Facultatea de Arte și Design -UVT: Bogdan Dan, Gabriel Dobre, Adrian Murgulescu, Ana Purecel, Rebeca Șerbănescu coordonator prof. univ. dr. Adriana Lucaciu.

Mulțumiri întregii echipe de organizare a Festivalului de muzică de cameră, ediția a XVIII-a

Comitetul de organizare: Director festival – conf. univ. dr. Ortensia Rodica Zeman Director executiv – conf. univ. dr. habil. Matei Rogoz Director artistic – conf. univ. dr. Roxana-Sorana Ardeleanu Cross-pollinator – conf. univ. dr. habil. Alina Mazilu , PR /website – conf. univ. dr. habil. Mihai Popean , Secretar festival – cda drd. Cătălina Căpățînă. Din echipă au mai făcut parte prof. dr. Daniel Zah (director adjunct Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara), lect. univ. dr. Nicolae Brânzeu, conf. univ. dr. Rafaela Ani Carabenciov, lect. univ. dr. Silviana Ana Cîrdu, lect.univ. dr. Marcela Sorina Costea, asist. univ. dr. Claudiu Dogaru, lect. univ. dr. Cosmin Hărșian, conf. univ. dr. habil. Otilia Huzum, lect. univ. dr. Ioana Mia Iuga , prof. univ. dr. habil. Manuela Mihăilescu, conf. univ. dr. Silvia Sorina Munteanu, lect. univ. dr. Simona-Daniela Negru, conf. univ. dr. Silviu Văcărescu. 

Anca Roxana Constantin van der Zee-moment din recitalul ”Fericirea e marcă înregistrată” de Frederic Beigbeder-7 mai 2023, Festivalul de Muzică de Cameră, ediția a XVIII-a, Timișoara, foto: Alina Mazilu
Recital două piane, Peter Tradnik, Daniel Marinău – clasa prof. univ. dr. habil Manuela Mihăilescu, Festivalul de muzică de cameră, ediția a XVIII-a, Timișoara, 7 mai 2023, video: Silviu Văcărescu

Leave a Reply

Optimized by Optimole