conţinuturile paginilor
Declaratii meditatii elevi

Elevii susțin propunerea ca profesorii care dau meditaţii să depună declarații

În cursul săptămânii trecute, a fost publicat proiectul de ordin privind aprobarea procedurii pentru completarea declaraţiilor de interese de către personalul didactic de predare. Consiliul Național al Elevilor este de acord cu prevederile acestui ordin.

Prin declaraţia cuprinsă ca anexă a proiectului, profesorii vor trebui să completeze atât numărul elevilor cu care fac meditaţii, cât şi şcoala şi clasa de provenienţă a acestora. 

Fenomenul meditaţiilor este unul răspândit în România şi normalizat sub toate formele sale, fiind o cultură deja înrădăcinată în sistemul de învăţământ

Motivul principal pentru care elevii recurg la meditaţii private este lipsa aprofundării materiei la clasă sau asigurarea comprehensiunii lecţiei respective de către toţi elevii din clasă”, au transmis reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

În prezent, profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.

Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

Ministerul Educației nu deține date despre niciun profesor care ar fi făcut meditații contra cost cu elevii pe care îi are la clasă, în ultimii 5 ani, potrivit unui răspuns dat de instituție la solicitarea Edupedu.ro.

Nu se dorește renunțarea la meditații

CNE a mai precizat că motivele pentru a face meditaţii pot fi diverse şi pot să fie în avantajul elevilor, dacă este vorba despre pregătirea pentru examenele de admitere la facultate, spre exemplu, unde bibliografia este diferită de cerinţele educaţionale cuprinse în curriculumul de bază.

Consiliul Naţional al Elevilor remarcă faptul că nu se poate observa o dorinţă de eliminare a acestei cutume, „luând în calcul inclusiv introducerea examenului de admitere la liceu pentru 50% din locuri, în liceele unde se va dori acest lucru”.

„Consiliul Naţional al Elevilor susţine introducerea declaraţiei în vederea creşterii transparenţei generale în sectorul de educaţie. Cu toate acestea, introducerea simultană în noua lege a educaţiei a sancţiunilor disciplinare pentru profesorii care fac meditaţii cu elevii cărora le predau la clasă, dar şi a dublei admiteri la liceu indică faptul că rezolvarea problemei de la rădăcină este tratată cu superficialitate. Introducerea acestor declaraţii este un pas înainte pentru transparenţa în educaţie, fiind un imbold important în reducerea toxicităţii care normalizează recurgerea la meditaţii private pentru a face faţă cu materia la clasă, dar sunt necesare eforturi mult mai mari de atât”, a mai transmis sursa citată.

Toți cei peste 240.000 de profesori care predau în școlile din România ar trebui să depună o declarație de interese pe propria răspundere în care să spună ce meditații fac și cu ce elevi. Profesorii spun că declarația excede legea intrată în vigoare pe 2 septembrie.

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un ordin care cuprinde o declarație de interese pe care toți profesorii care predau trebuie o completeze până la 31 decembrie 2023

Declarația de interese trebuie să fie scrisă și depusă la școală. Directorul trebuie să desemneze un responsabil care să strângă aceste declarații de interese de la toți profesorii și să le înregistreze într-un Registru. Declaraţiile sunt apoi transmise la direcțiile județene de învățământ preuniversitar, actualele inspectorate școlare, care încă nu există.

„Declarația de interese se face în scris, pe propria răspundere și cuprinde norma didactică, activitățile de predare, activitățile de pregătire cu elevii – meditații și activitățile didactice desfășurate în cadrul unor proiecte, îndeplinite de cel care o completează”, arată ordinul Ligiei Deca.

Modelul declarației de interese cuprins în ordin prevede o rubrică pentru meditații care duce la interpretări. Profesorul ar trebui să scrie acolo numele elevului cu care face meditație și școala de unde provine acesta.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Optimized by Optimole